Vrei o maşină second-hand din UE? Costuri mai mici şi mai puţine acte!

Vrei o maşină second-hand din UE? Costuri mai mici şi mai puţine acte!

Comisia Europeană propune o simplificare a documentaţiei şi o reducere a costurilor pentru transferul autoturismelor dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul, anunţă un comunicat al instituţiei europene.

Cetăţenii şi firmele din UE au nevoie să transfere anual circa 3,5 milioane de autovehicule dintr-un stat membru în altul şi să le înmatriculeze conform legislaţiei naţionale. Aceştia trec adesea printr-o procedură administrativă greoaie şi de durată, din cauza normelor diferite şi a cerinţelor contradictorii.

Astfel, din informaţiile Comisiei Europene, este nevoie, în medie, de cinci săptămâni pentru încheierea procedurilor, iar costul unei înmatriculări este estimat la 400 de euro pentru cetăţean şi pentru întreprinderi.

"Aceste probleme reprezintă un obstacol semnificativ şi pentru libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi lucrătorilor şi, ca urmare, pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în Europa. De aceea, Comisia Europeană a decis acum să acţioneze pentru a reduce în mod semnificativ dificultăţile administrative", se arată în comunicatul oficial.

Propunerea prezentată de vicepreşedintele Antonio Tajani ar duce la o simplificare administrativă substanţială, cu economii totale de cel puţin 1,5 miliarde de euro pe an pentru întreprinderi, cetăţeni şi autorităţile responsabile cu înmatriculările.

Cine scapă de reînmatriculare

Potrivit propunerii, reînmatricularea autovehiculelor provenite din alte state membre va fi limitată. De exemplu, cetăţenii care lucrează într-un alt stat membru şi care utilizează un automobil înmatriculat de angajatorii lor nu vor mai fi nevoiţi să-l reînmatriculeze.

În general, formalităţile administrative pentru reînmatricularea, în cadrul UE, a automobilelor, camionetelor, autobuzelor şi camioanelor vor fi mult simplificate, de exemplu la mutarea reşedinţei dintr-un stat al UE în altul şi la cumpărarea unui automobil de ocazie dintr-o altă ţară a UE.

Interdicţie pentru maşinile furate

De asemenea, va fi imposibilă înmatricularea unui autovehicul furat într-o altă ţară din UE, spune Comisia Europeană. Societăţile de închirieri auto vor realiza economii substanţiale, întrucât vor putea să transfere automobile dintr-un stat al UE în altul în perioada concediilor fără a le reînmatricula. Aceasta este o veste bună şi pentru turişti, pentru că este de aşteptat ca închirierea autovehiculelor să se ieftinească odată cu aprobarea propunerii.

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat: "Prin propunerea prezentată astăzi, Comisia doreşte să uşureze cât mai mult, pentru cetăţeni şi pentru întreprinderi, transferul şi înmatricularea transfrontaliere de automobile în interiorul Uniunii Europene. Regulile mult simplificate pentru înregistrarea transfrontalieră a automobilelor şi reducerea substanţială a poverii administrative ne vor duce cu un pas mai aproape de o funcţionare fără sincope a pieţei unice, motorul nostru pentru creştere economică şi creare de locuri de muncă".

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru industrie şi antreprenoriat, susţine că "este inacceptabil ca, la 20 de ani de la intrarea în vigoare a pieţei interne, să mai existe atâtea obstacole în calea cetăţenilor şi a întreprinderilor. Propunerea noastră pune capăt multor formalităţi şi proceduri de durată legate de înmatricularea automobilelor ". Acesta spune că, în consecinţă, firmele de închirieri auto vor face economii substanţiale.

Formalităţile de reînmatriculare, reduse substanţial

Propunerea înseamnă o îmbunătăţire a situaţiei pentru persoanele care îşi petrec o parte din an într-o altă ţară din UE şi cărora, în prezent, li se solicită adesea să-şi reînmatriculeze autovehiculul.

Propunerea introduce principiul că un automobil trebuie să fie înmatriculat în ţara din UE în care locuieşte proprietarul său şi că celelalte state membre nu-i pot cere proprietarului respectiv să-şi reînmatriculeze automobilul pe teritoriul lor, chiar dacă persoana în cauză petrece o perioadă mai lungă pe teritoriul respectiv.

Propunerea Comisiei Europene, pe scurt:

  • Cetăţenii care îşi petrec o parte din an într-o reşedinţă de vacanţă dintr-o altă ţară din UE nu vor mai fi nevoiţi să-şi reînmatriculeze automobilul în această ţară;
  • Cetăţenii care se mută definitiv într-o altă ţară UE vor avea la dispoziţie 6 luni să-şi reînmatriculeze automobilul în această ţară;
  • Cetăţenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă ţară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare şi cu probleme administrative;
  • Cetăţenii care lucrează într-o altă ţară UE şi folosesc un automobil înmatriculat de angajator în ţara respectivă nu vor mai trebui să-l înmatriculeze în ţara lor de origine;
  • Societăţile de închirieri auto vor putea transfera autoturisme într-o altă ţară a UE în perioada concediilor fără a le reînmatricula (de exemplu, închiriind aceleaşi autoturisme pe litoral în timpul verii şi în Alpi în timpul iernii). Acest lucru ar trebui să reducă preţurile de închiriere a automobilelor;
  • Acelaşi principiu se aplică în cazul întreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele şi camioanele ar trebui înregistrate în statul UE în care se află sediul întreprinderii, iar celelalte ţări ale UE trebui să accepte acest lucru;
  • Autorităţile de înmatriculare vor coopera tot mai mult între ele, facilitând astfel identificarea şi urmărirea autovehiculelor furate. Va deveni astfel imposibilă înmatricularea unui automobil furat într-o altă ţară din UE;
  • Multe controale vor fi eliminate cu totul, autorităţile primind informaţiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegi lor din ţara în care acesta este deja înmatriculat.

Paşii următori Propunerea urmează să fie acum discutată de către Parlamentul European şi Consiliu. După ce va fi aprobată, statele membre vor avea la dispoziţie un an ca să pregătească noile proceduri, respectiv software-ul pentru schimburile de date etc.

Mai târziu în cursul anului, Comisia va adopta o iniţiativă de clarificare a normelor UE care trebuie respectate la înmatricularea automobilelor şi la aplicarea taxelor de circulaţie. Comisia va face propuneri de îmbunătăţire a pieţei unice, în special în ceea ce priveşte evitarea dublei impozitări a automobilelor atunci când cetăţenii se mută dintr-un stat membru în altul şi înlăturarea obstacolelor din calea închirierii transfrontaliere de autovehicule.

Ne puteți urmări și pe Google News