Vot tensionat în Pakistan

Vot tensionat în Pakistan

Peste 80 de milioane de pakistanezi au fost aşteptaţi ieri la urne pentru a vota un nou legislativ - un scrutin crucial pentru viitorul singurei puteri nucleare a lumii musulmane, care se confruntă cu o criză politică profundă, marcată de asasinate, atentate islamiste şi violenţe de stradă.

Rezultatul votului va fi un test crucial pentru preşedintele Pervez Musharaf, venit la putere, în 1999, în urma unei lovituri de stat militare. El a renunţat anul trecut la statutul de comandant al armatei pentru a ocupa din nou postul de preşedinte, dar cel puţin două dintre principalele forţe politice ar dori să-l demită de la conducerea ţării. Numeroasa mişcare radicalislamistă care nu este reprezentată în alegeri şi formaţiunea condusă de Nawaz Sharif - fostul premier înlăturat de la putere de lovitura de stat a lui Musharaf - cer cu vehemenţă demiterea preşedintelui.

Cheia acestei confruntări se află însă în mâinile celui mai mare partid politic din Pakistan, Partidul Popular Pakistanez, al fostului premier Benazir Bhutto, asasinată la 27 decembrie. Înaintea anunţării rezultatelor aşteptate în cursul zilei de azi, PPP, condus astăzi de Asif Ali Zardari, soţul defunctei Bhutto, a menţinut deschisă posibilitatea oricărei alianţe.

Ne puteți urmări și pe Google News