Vosganian: Ungureanu va avea mari probleme să își termine mandatul
- Departamentul Politic
- 5 aprilie 2012, 15:22
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu va avea mari probleme să îşi termine mandatul, din cauza relaţiei cu parlamentarii puterii, unii dintre aceştia putând că voteze moţiunea de cenzură a USL.
"Chestiunea nu este legată doar de parlamentarii din opoziţie sau din cei care se transferă la opoziţie, ci chestiunea de conştiinţă vine acum la parlamentarii puterii. S-ar putea ca unii parlamentari să rămână în grupurile parlamentare ale arcului guvernamental şi totuşi să voteze moţiunea de cenzură", a spus Vosganian, citat de mediafax.ro.
Potrivit vicepreşedintelui PNL, "relaţiile dintre actualul Guvern şi majoritatea parlamentară nu este o relaţie atât de osmotică încât majoritatea parlamentară să îşi lege existenţa de a acest guvern". "După opinia mea, Mihai Răzvan Ungureanu va avea mari probleme să îşi termine mandatul. Unele le crează chiar el, altele le crează alţii", a mai comentat Varujan Vosganian.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL va depune moţiune de cenzură pe 17 aprilie, iar documentul va consemna nu doar "cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR" în chestiunea UMF Târgu Mureş, ci şi "cedarea în fata intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse". CITIȚI ȘI:
- Kelemen Hunor: Moțiunea de cenzură pe UMF, un test pentru coaliție
- Ungureanu: Căderea Guvernului prin moțiune de cenzură ar duce la semianarhie instituțională