VOSGANIAN face dezvăluiri despre IMPLICAREA lui CIOLOŞ în scandalul gazelor subvenţionate
- Andrei Vi şan
- 17 noiembrie 2016, 16:01
Senatorul Varujan Vosganian a făcut câteva comentarii despre implicare lui Dacian Ciolos, în calitate de ministru al Agriculturii, în subvenţionarea preţului gazelor naturale care ajungeau la combinatele chimice deţinute de Ioan Niculae, despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță în acest caz “și despre modul în care, în unele situații, justiția este folosită ca armă politică”.
“1. Documentul prezentat de Sebastian Ghiță, și anume scrisoarea prin care, în august 2008, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș, îmi mulțumește pentru susținerea, prin acordarea unui discount, a industriei de îngrășăminte chimice, arătând efectele sale benefice pentru agricultura românească, este real. 2. În baza lui și pornind de la aceeași argumentație, în ședința de Guvern din 3 septembrie 2008, Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii, a solicitat prelungirea acordării discountului pentru încă o perioadă de șase luni. Propunerea a fost aprobată de Guvern. 3. Consider că, în condițiile date (prețul internațional al petrolului și al gazelor naturale au fost cele mai mari din întreaga perioadă postbelică) atât eu, ca ministru al Economiei și susținător al industriei românești, cât și Dacian Cioloș, ministru al Agriculturii, în susținerea fermierilor români, am procedat corect. 4. Este, totuși ciudat faptul că, deși Secretariatul General al Guvernului a pus la dispoziția DIICOT această scrisoare și stenograma ședinței de Guvern din 3 septembrie 2008, referatele procurorilor nu fac nicio mențiune cu privire la ele, punând în responsabilitatea mea prelungirea cu încă șase luni a discountului. Nu este singurul neadevăr și nici singura omisiune din referatele DIICOT. În timp ce împotriva mea s-au pornit două solicitări de cercetare penală (cea de-a doua ilegală, deoarece nu făcea decât să o repete copy paste pe prima), numele lui Dacian Cioloș nu a fost niciodată pomenit și nu a fost chemat nici măcar ca martor. 5. Faptul că, deși am făcut amândoi exact același lucru, utilizând aceleași argumente și cu aceleași consecințe pentru economia românească, eu îngroș, în mod nedrept, rândurile penalilor neamului, în timp ce Dacian Cioloș e socotit printre mântuitorii neamului, arată, fără putință de tăgadă, o dublă măsură și faptul că, în unele situații și împotriva unor oameni politici, justiția este folosită ca o armă politică”, a scris Varujan Vosganian pe Facebook.