Voltaj şi Deepside Deejays, împreună pentru libertate

Voltaj şi Deepside Deejays, împreună pentru libertate

Cele două trupe au realizat împreună piesa "I Wanna Be Free", specifică stilului energic şi optimist al celor de la Voltaj, şi un videoclip la care au muncit mai mult ca niciodată.

Fie că atrage prin versuri, prin mesaj, prin clipul la care s-a lucrat cel mai mult din cariera trupei Voltaj sau prin faptul că apare Tudor, băieţelul cel mic al lui Călin Goia, noua piesă, "I Wanna Be Free" semnată Voltaj şi Deepside Deejays cucereşte încă de la început.

Clipul noului single, care poate fi găsit pe internet şi în curând va fi difuzat pe Kiss Fm, pare unul foarte scump, deşi nu s-a investit foarte mult la realizarea lui.

Colaborarea dintre cele două formaţii este asemenea poveştilor, mai exact a împlinirii unui vis, acela în care "fanii ajung pe aceeaşi scenă cu idolii", după cum spun băieţii de la Deepside Deejays pentru EVZ. "Nouă chiar ni s-a îndeplinit un vis. Dacă până acum ne uitam admirativ la concertele Voltaj şi ne doream să fim şi noi în atmosfera aceea, acum am ajuns să lucrăm cu ei. Este incredibil. Ne declarăm fani Voltaj", au precizat ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel mai "muncit" clip din istoria trupei

Despre începuturile şi timpul alocat noului produs, Călin Goia a precizat că filmările videoclipului melodiei au durat cel mai mult din istoria clipurilor Voltaj.

"Ideea a venit de la Deepside Deejays. Ei aveau o parte din piesă care li s-a părut că aduce cu stilul Voltaj, noi oricum îi ştiam pe băieţi de mai multă vreme. Ne-a plăcut ce am auzit, am căzut de acord şi am intrat în studio şi ne-am ocupat de restul piesei", a precizat Călin Goia.

Lăsaţi să povestească despre "I Wanna Be Free", băieţii transmit, încă de la primele vorbe, energia pozitivă şi bucuria pe care o simt.

"Nu am vrut să ne grăbim"

"Este o piesă la care am pus suflet", sunt de acord cu toţii. Goia continuă: "Noi, iniţial, am vrut s-o lansăm la Romanian Music Awards, dar ne-am dat seama că putem să facem şi un videoclip frumos, ce ar necesita ceva mai mult timp. De prin luna mai am tot lucrat la piesă. Am vrut să nu ne grăbim cu melodia asta pentru că am vrut să iasă un produs foarte bun. Mesajul piesei este chiar cel din titlu, unul optimist, nu am putea spune dacă este unul specific stilului Voltaj sau stilului Deepside Deejays. Am descoperit că stilurile noastre se apropie şi ca energie. Ideea piesei e să-ţi trăieşti viaţa liber, după cum simţi tu, şi nu după cum îţi dictează alţii", a mai spus Goia.

Un mini turneu în proiect Pe viitor, cele două trupe vor promova noua piesă acolo unde vor putea, vor cânta împreună, sau "vor lăsa publicul să cânte pentru ei", glumesc ei. "O să cântăm piesa şi în concertele noastre, separat de Voltaj, dar nu cred că va avea aceeaşi savoare, pentru că este un duet şi este perfectă cântată în duet. Dar chiar şi separat, credem că va avea succes", afirmă băieţii de la Deepside Deejays.

Separat, până prin primăvara lui 2011, Deepside Deejays vor mai pregăti o piesă, iar Voltaj plănuieşte un turneu în 10 oraşe împreună cu Deepside Deejays, dar au în calcul şi un material nou, pe care să-l promoveze în turneul ce speră să-l începă curând. <object height="340" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/uwsxMJUkIOU?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/uwsxMJUkIOU?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="340" width="560"></embed></object>