Vladimir Putin şi-a făcut echipa

Vladimir Putin şi-a făcut echipa

Premierul rus Vladimir Putin a anunţat ieri componenţa noului său guvern, reconfirmându-i în funcţii pe ministrul de finanţe, cel de externe, al economiei şi al apărării, şi instalându-i în portofolii importante pe apropiaţii săi de la Kremlin.

Fostul premier Viktor Zubkov rămâne în echipă ca ministru pentru pescuit şi prim-vicepremier, precizează Reuters. Putin i-a prezentat preşedintelui Dmitri Medvedev lista cu propunerile de miniştri în cursul unei reuniuni guvernamentale la care a participat şi presa.

Şeful guvernului rus a precizat că îl va menţine în funcţia de ministru al finanţelor pe Aleksei Kudrin, perceput drept un garant al politicilor privind liberalizarea pieţei. Serghei Lavrov va rămâne ministru de externe. Lista include un nou Minister al Turismului şi Sportului. Fostul şef al administraţ iei de la Kremlin, Serghei Sobianin, va deveni şeful de personal al lui Putin în cadrul guvernului. Fostul adjunct al şefului de personal de la Kremlin, Igor Secin, va deveni vicepremier, iar Serghei Ivanov va ocupa un post de vicepremier.   Igor Şuvalov, care a fost consilierul economic al lui Putin la Kremlin, este, de asemenea, vicepremier. Printre schimbările aduse de Putin cabinetului său se numără înlăturarea ministrului telecomunicaţiilor, Leonid Reiman, şi divizarea Ministerului Energiei şi Industriei în două entităţi, dar şi crearea unui Minister al Ecologiei.

Ne puteți urmări și pe Google News