Vlad Voiculescu: „Gestul doctorului Narcis Copcă este incalificabil!”
- Cristina Vladu
- 7 decembrie 2016, 00:00
Vlad Voiculescu , ministrul Sănătății a declarat, ieri, în legătură cu situația de la Sf. Maria: „Controlul de la Sf. Maria se va desfășura cel mai probabil de la începutul săptămânii viitoare.
Va fi un control care va aborda mai multe teme, printre care, cu siguranță, achizițiile făcute de spital. Vom avea și o echipă de experți străini dar, după toate probabilitățile, prezența acestora va fi amânată. Gestul domnului doctor Copcă a fost jenant. În general, când o casă de avocatură dintr-o țară străină vede că există amenințări cu darea în judecată, ți se spune că nu ești bine venit, atunci aceste lucruri se iau în serios. De către medici și de către oricine, de altfel. Faptul că un manager de spital își permite să lanseze asemenea amenințări asupra unor medici din străinătate este, din punctul meu de vedere, incalificabil. Este o rușine pentru noi, ca țară!”