Vizita lui Bush la Soci, o surpriză pentru Washington şi Kremlin

Vizita lui Bush la Soci, o surpriză pentru Washington şi Kremlin

George W. Bush i-a surprins atât pe oficialii de la Washington, cât şi pe cei de la Moscova în momentul în care a acceptat invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la o întâlnire la Soci, după Summitul NATO, scrie „Moscow Times“.

„Acceptul preşedintelui Bush este apreciat ca fiind un semn al atitudinii sale personale constructive“, a afirmat joi o sursă de la Kremlin sub rezerva anonimatului. Potrivit aceleiaşi surse, „membri ai administraţiei Bush“ l-ar fi sfătuit pe preşedinte să nu se grăbească să dea un răspuns şi să nu accepte invitaţia.

Bush a declarat miercuri, la o discuţie purtată la Casa Albă cu „Evenimentul zilei“ şi alte trei ziare europene, că se va deplasa la Soci pentru a discuta cu Putin relaţia strategică, „a cărei parte crucială este apărarea antirachetă“. Întâlnirea, care va avea loc pe 5 aprilie, va fi ultima la nivel prezidenţial, în condiţiile în care atât Putin, în luna mai, cât şi Bush, în ianuarie 2009, îşi încheie cel de-al doilea mandat.

Presa rusă scrie că invitaţia a fost formulată încă din februarie, iar Casa Albă a evitat să formuleze un răspuns timp de o lună. Potrivit „Kommersant“, Bush l-a sunat în martie pe Putin pentru a-l invita la Summitul NATO de la Bucureşti, iar acesta a condiţionat participarea sa de rezolvarea disensiunilor legate de acceptarea Ucrainei şi Georgiei în Planul de acţiune pentru aderarea la NATO.   În urma acestei convorbiri, afirmă „Kommersant“, Putin a fost de acord să vină la Bucureşti, Condoleezza Rice şi şeful Pentagonului, Robert Gates, au fost în vizită la Moscova, iar Preşedinţia Rusiei a evocat posibilitatea rezolvării unor chestiuni controversate. PRIORITATE Tăriceanu va discuta cu Bush despre vize Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri că problema vizelor pentru cetăţenii români este unul dintre cele mai importante puncte pe care le va discuta în cadrul întrevederii pe care o va avea la Bucureşti cu preşedintele SUA. „Din păcate, până acum nu avem un răspuns pe măsura aşteptărilor noastre“, a spus Tăriceanu. (Andi Manciu)

Ne puteți urmări și pe Google News