Controversatul afacerist s-a inscaunat presedinte al Federatiei Internationale de Judo si are mari sanse sa intre in forul olimpic.
Marius Vizer, controversat om de afaceri de origine romana cu cetatenie austriaca, si-a vazut visul cu ochii. De ieri, Vizer este presedinte al Federatiei Internationale de Judo (IJF) pentru un mandat de sase ani, fiind ales la Rio de Janeiro, unde se desfasoara Campionatele Mondiale, deschizandu-si drumul spre o functie foarte rav-nita: aceea de membru al Comitetului International Olimpic (CIO). Fostul presedinte al Uniunii Europene de Judo il va inlocui pe sud-coreeanul Park Yong-sung, care a demisionat la sfarsitul saptamanii trecute. Vrea inapoi cetatenia romana
Din 2002, Park Young-sung era membru al CIO, statut pe care l-a pierdut insa prin renuntarea la functia de presedinte al IJF. Acest lucru nu inseamna ca Vizer va deveni automat membru al CIO, dar sansele sale de a ajunge in structurile olimpice sunt foarte mari.
„Federatia Internationala de Judo trebuie sa propuna o alta persoana pentru CIO. Se poate ca aceasta persoana sa fie Marius Vizer sau un alt membru al federatiei. Deocamdata, nu stim cine ii va lua locul lui Park Yong-sung. Vom anunta numele inlocuitorului sau intr-un comunicat oficial”, ne-a declarat ieri un responsabil de la biroul de presa al forului international olimpic.
In acest moment, Marius Vizer este cetatean austriac, dar a declarat ca vrea sa-si recapete cetatenia romana. In cazul in care se va intampla acest lucru si daca va deveni membru al CIO, Vizer va fi al doilea roman ajuns in forul olimpic, dupa Alexandru Siperco.
Oricum, el este deja primul roman ajuns in fruntea unui for sportiv mondial! Potrivit unui comunicat emis de Park Yong-sung, asiaticul a renuntat la conducerea IJF „tinand cont de solicitarile venite de la tarile membre care doresc o schimbare”.
Acuzat de trafic de influenta
In Romania, Marius Vizer a fost acum cativa ani in centrul unui scandal de coruptie in care a fost implicat alaturi de Ioan Lascau, fost director adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor.
Cei doi i-ar fi cerut unui om de afaceri 18 miliarde de lei vechi, promi-tandu-i ca vor interveni pe langa func-tionarii din anumite ministere pentru decontarea preferentiala a unor lucrari efectuate de firma omului de afaceri, a caror valoare se ridica la 185 de miliarde de lei vechi.
Acuzat de trafic de influenta, Vizer a parasit Romania, si-a stabilit domiciliul in Ungaria si a solicitat cetatenia austriaca, pe care, de altfel, a si obtinut-o. Ulterior, actualul presedinte al IJF a cerut autoritatilor romane sa-i transfere dosarul in Austria. In aprilie 2007, Marius Vizer sustinea ca a fost scos de sub urmarirea penala de autoritatile austriece.
INTERVIU
„De patru ani ma lupt cu monstrul asta coreean!”
Controversatul Marius Vizer este pe cale sa intre in istorie, urmand sa devina cel de-al doilea reprezentant al Romaniei in Comitetul International Olimpic, cel mai important for al sportului mondial! Organismul care i-a respins, de-a lungul timpului, pe Nadia Comaneci, Ion Tiriac si, conform legendelor, pe „printisorul” Nicu Ceausescu, l-a avut ca membru, din tara noastra, doar pe Alexandru Siperco.
EVZ: Domnule Vizer, felicitari pentru lovitura reusita in Brazilia... Marius Vizer: Multumesc! De patru ani ma lupt cu monstrul asta coreean (n.r. - Park Yong-sung)! Am reusit cu mari eforturi sa devin presedintele Federatiei Internationale de Judo.
Cum l-ati invins pe asiatic? El a remis un comunicat in care sugereaza ca a fost constrans sa renunte la functie... S-a predat pe 7 septembrie! L-am pus sa semneze un acord in care si-a luat angajamentul ca-si da demisia! Altfel, ar fi primit vot de neincredere si ar fi urmat alegeri. Se putea sa iasa si el, si eu... Voturile erau cam impartite... Daca as fi iesit eu, umilirea lui ar fi fost maxima! Asa, a preferat sa renunte!
„In CIO as putea ajunge in 2009, dupa Olimpiada”
Tinta dumneavoastra este insa Comitetul International Olimpic... In acest moment, sunt doar cetatean austriac. In cererea completata pentru a deveni presedintele Federatiei Internationale de Judo am scris ca sunt si austriac, si roman!
Totusi, miza cea mare e CIO, nu federatia de judo ... Nu vreau sa fac show acum si sa spun ca vreau la CIO. Nu le pun eu conditii celor de-acolo. Daca vor avea nevoie de mine, ma vor chema... Dorinta mea cea mare este sa ajut judoul. Lasati-ma sa ma bucur de aceasta numire! Nu de alta, dar nu vreau sa ma propun eu singur la CIO...
Federatia Internationala de Judo este obligata sa propuna un membru de-al ei pentru ca acesta sa intre in CIO. Cine va fi acea persoana, daca nu seful federatiei? Asa este, dar eu nu vreau sa vorbesc, deocamdata, despre asta. Daca va fi cazul sa intru la CIO, o voi face. As vrea sa reprezint acolo Romania. Repet, sper sa-mi recapat cetatenia romana. In CIO as putea ajunge in 2009, dupa Jo-curile Olimpice de la Beijing. Deo-camdata, n-am asigurat locul in Comitetul Olimpic International, asa ca nu pot spune prea multe.
Cum comentati faptul ca, desi sunteti un om de afaceri cu „bube” in Romania, sunteti pe cale sa obtineti o recunoastere internationala la care au tanjit degeaba Nadia Comaneci si Ion Tiriac? Nu ma compar eu cu Nadia si cu Tiriac! O respect pe Nadia, iar cu Tiriac sunt prieten. Nu concurez cu ei pentru vreo functie. (Daniel Contescu)
ALTE INCERCARI
Tiriac si Nadia au batut zadarnic la usa CIO
In ultimul deceniu, doi romani au incercat sa patrunda in forul olimpic, dar tentativele lor au fost sortite esecului. Ion Tiriac, din postura de presedinte al Comitetului Olimpic Roman, si-a depus dosarul pentru a deveni membru de doua ori (2000 si 2001), dar candidatura sa n-a fost acceptata. In 2001, fostul tenismen a fost respins la recomandarea Comisiei de Etica a CIO, care a motivat ca Tiriac a facut declaratii necorespunzatoare in timpul si dupa Olimpiada de la Sydney, acuzandu-i pe membrii CIO de neprofesionalism.
Atunci, gimnasta Andreea Raducan a pierdut titlul olimpic la individual compus, fiind depistata pozitiv cu pseudoefedrina. Fosta gimnasta Nadia Comaneci a fost si ea refuzata de CIO cand si-a depus candidatura pentru statutul de membru ca personalitate sportiva. De asemenea, Gabriela Szabo (atletism) si Marius Urzica (gimnastica) si-au incercat norocul pentru Comisia sportiva din cadrul forului olimpic mondial, dar nici ei n-au avut sorti de izbanda.