Viorel Hizo şochează: "Nu ne vom arunca în atac!"

Viorel Hizo şochează: "Nu ne vom arunca în atac!"

Antrenorul Vasluiului păstrează tactica precaută şi în returul cu Twente (astă-seară, ora 20.45, Digi Sport), deşi are nevoie de trei goluri pentru calificare.

Moldovenii se pregătesc mai degrabă să părăsească preliminariile Ligii Campionilor decât să se califice în play-off. Viorel Hizo, antrenorul formaţiei FC Vaslui, echipă care nu a marcat niciun gol în acest sezon, susţine că nu va aborda o tactică pe atac în meciul cu olandezii de la Twente Enschede (astă- seară, ora 20.45, Digi Sport), în manşa-retur a turului trei preliminar al Ligii.

În primul meci, la Arnhem, "galben-verzii" au pierdut cu 2-0, iar dacă nu vor reuşi să întoarcă scorul la Piatra- Neamţ îşi vor continua campania europeană în play-off-ul Ligii Europa. "Am scos o remiză cu Juve" "Vom juca mai ofensiv, însă nu ne vom arunca în atac cu Twente! Nu voi folosi cinci atacanţi! Trebuie să încercăm să exploatăm punctele slabe ale adversarului şi să marcăm. Suntem cu toţii preocupaţi că nu am înscris până acum, însă vreau să separ evoluţiile din competiţia internă de meciul din Olanda. Acolo am avut multă neşansă. Adailton a şutat în bară, iar mingea nu a prins poarta, în timp ce după bara lor, balonul i-a revenit chiar lui Marc Janko, singurul jucător liber al lui Twente din careul nostru", ni s-a plâns, ieri, cel poreclit "Dulăul". Hizo se confruntă cu probleme de lot. "Nu îl vom avea la dispoziţie nici pe Pavlovici, nici pe Cânu. Cum nu am avut voie să facem transferuri, toate aceste lipsuri contează", ne-a mai spus tehnicianul vasluienilor, care i-a ridicat în slăvi pe olandezi: "Twente este o echipă care ne este superioară. A câştigat Supercupa Olandei, iar anul trecut a jucat în sferturile de finală ale Ligii Europa. E drept, are şi ea câteva defecte - nu rezistă bine la presing, însă are un superjucător, pe Bryan Ruiz, care este între primii cinci de Europa! Cred că va fi o atmosferă frumoasă la Piatra-Neamţ. Oraşul e obişnuit cu fotbalul de înalt nivel. Eu am amintiri frumoase de aici, cu Ceahlăul am scos o remiză cu Juventus Torino", afirmă Hizo. 6 partide a disputat FC Vaslui „acasă”, în Liga Europa: trei victorii şi trei remize

Ne puteți urmări și pe Google News