25 de persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele cinci zile de lupte dintre armata indiană şi militanţii separatişti, informează CNN.
Potrivit unui raport al armatei, au murit opt soldaţi şi 17 militanţi. Ministrul Apărării de la New Delhi a transmis armatei că trebuie să continue, cu "puternică hotărâre", campania din regiunea himalayiană.
Potrivit presei din India, armata a folosit elicoptere militare şi arme de calibru mare în campania din districtul Kupwara. Armata a negat informaţia, susţinând că a făcut tot posibilul pentru a proteja civilii.
Este a doua serie de violenţe din acest an. În luna ianuarie, la capătul unei campanii de o săptămână, şapte persoane şi-ai pierdut viaţa (doi soldaţi, un poliţist şi patru militanţi).
INFO
Kaşmir este scena unor violente campanii separatiste în ultimii 20 de ani, care au dus la moartea a 43.000 de persoane. Aceasta este doar estimarea oficială, organizaţiile non-guvernamentale şi cele pentru protecţia drepturilor omului anunţând că numărul real al victimelor este de două ori mai mare.
Kaşmir este o provincie intens disputată de India şi Pakistan. Ambele controlează unele teritorii ale provinciei, cu populaţie majoritar musulmană. India a acuzat chiar Islamabadul, în ultimele săptămâni, că a tras asupra trupelor indiene din regiune.
După sfârşitul dominaţiei britanice, în 1947, teritoriul a devenit subiect de tensiuni între India, China şi Pakistan.