Vine vara, cresc construcțiile

Vine vara, cresc construcțiile

Activitatea de construcţii va înregistra, în perioada mai-iulie, o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +29%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +21%), potrivit opiniilor exprimate în luna mai 2012 de către managerii societăţilor comerciale, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Managerii estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi şi a preţurilor lucrărilor de construcţii.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2012, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele două luni o creştere a volumului producţiei. În industria metalurgică se va înregistra tendinţă de creştere accentuată în ceea ce priveşte estimarea producţiei.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creşterea moderată a acestora în următoarele trei luni iar în ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare.

Prețuri în creștere

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere moderată a activităţii economice.

Volumul total al vânzărilor de mărfuri va avea tendinţă de creştere iar volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri va înregistra creştere moderată.

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a numărului de salariaţi.

Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri pentru următoarea perioadă.

Conform estimărilor din luna mai 2012, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată. În acest sector, se estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi pentru următoarele trei luni.

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată.

Ne puteți urmări și pe Google News