Viitorul președinte al SUA ar putea desființa Poliția și Închisorile
- Adrian Pătrușcă
- 2 martie 2020, 13:45
Bernie Sanders, marele favorit al alegerilor primare Democrate, câștigă teren adoptând o poziție tot mai stângistă, apropiată de anarhism.
Echipa de campanie a lui Bernie Sanders a adoptat sprijinul unui grup de extremă stânga care dorește abolirea închisorilor și care promovează un grup desemnat de Departamentul de Stat drept organizație teroristă palestiniană, informează Daily Caller.
Site-ul de campanie al lui Sanders se laudă cu sprijinul obținut din partea grupării radicale Drem Defenders, al cărei co-director este unul dintre cei mai importanți susținători (așa-numiții „surrogates”) ai candidatului Democrat.
Dream Defenders are drept scop, printre altele, desființarea închisorilor și a poliției, după cum o demonstrează site-ul său oficial și declarațiile publice.
„Poliția și închisorile nu își au locul în sistemul de justiție. Poliția și închisorile nu sunt doar rasiste, dar acționează pentru a mări diferențele dintre bogați și săraci”, se arată pe site-ul Dream Defenders.
Grupul, care a fost înființat în Florida, în 2012, și-a declarat sprijinul pentru mișcarea anti-Israel BDS (boicot, deposedare, sancțiune), strâns legată de mișcarea teroristă palestiniană Hamas.
Dream Defenders a promovat în mod regulat interesele Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, care a fost catalogată de către Departamentul de Stat organizație teroristă începând cu 1997.
Un ghid educațional creat de Dream Defenders pentru utilizarea în școli prezintă FPEP drept o victimă a oprimării:
„Ei vor să se elibereze de imperialismul mondial. Își doresc eliberarea. Vor drepturi egale. Exact ca Dream Defenders.”