Centralele de apartament în blocurile noi. Până când vor mai putea fi montate și folosite. Informații oficiale
- Mădălina Sfrijan
- 25 ianuarie 2026, 09:34
Centrală termică. Sursa foto: FreepikPână la 1 ianuarie 2030, centralele de apartament pe gaz vor putea fi montate și folosite în blocurile noi, aratăMinisterul Dezvoltării. Instituția arată că nu există nicio prevedere legală care să interzică sau să limiteze utilizarea acestora și că informațiile apărute recent în spațiul public sunt eronate și fără bază juridică.
Proprietarii, liberi să își monteze centrale de apartament
Ministerul spune că Directiva (UE) 2024/1275, adoptată vara trecută, nu interzice explicit centralele pe gaz, ci stabilește un calendar gradual pentru reducerea emisiilor din construcții. România a început transpunerea parțială a directivei, însă prevederile trebuie interpretate strict în limitele actului normativ european.
Începând cu 1 ianuarie 2025, statele membre nu vor mai putea acorda subvenții pentru instalarea centralelor pe combustibili fosili, inclusiv a celor de apartament pe gaz. Aceasta nu înseamnă interzicerea utilizării sau montării lor, ci vizează doar sprijinul financiar de stat. Ministerul menționează că nu a derulat programe care să includă subvenții pentru centralele pe gaz.

Calorifer. Sursă foto: Freepik
Tranziția către clădirile cu emisii zero, țintă principală
Pe termen lung, directiva prevede tranziția către clădiri cu emisii zero (ZEB). Clădirile publice noi trebuie să respecte standardul ZEB începând cu 1 ianuarie 2028, iar toate clădirile noi, indiferent de proprietar, începând cu 1 ianuarie 2030.
Până la aceste termene, clădirile noi trebuie să respecte cel puțin cerințele pentru clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB).
Clădirile ZEB sunt caracterizate de un consum energetic extrem de redus și emisii de carbon aproape zero, iar până la aplicarea obligatorie a standardului, centralele pe gaz pot fi utilizate fără restricții.
Ce trebuie să știe românii care au centrale în locuințe
Până la 1 ianuarie 2030, clădirile rezidențiale noi din România pot fi proiectate și construite cu centrale individuale pe gaz, respectând cerințele legale privind eficiența energetică, mai arată Ministerul Dezvoltării. Standardul nZEB, reglementat prin Legea nr. 372/2005, impune ca o clădire să aibă un consum de energie foarte redus, cu cel puțin 30% din acesta asigurat din surse regenerabile, dintre care 10% produse la fața locului. Începând din 2026, Guvernul va stabili o pondere minimă de energie regenerabilă produsă local sau în proximitate.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.