VIDEO: Masa Rotundă a Regelui Arthur a fost descoperită

VIDEO: Masa Rotundă a Regelui Arthur a fost descoperită

Regele Arthur, Lancelot şi cavalerii Mesei Rotunde nu mai sunt doar legende. Istoricii britanici au descoperit unde se află faimoasa masă.

Potrivit arheologilor, Masa Rotundă a fost localizată într-un amfiteatru roman din actualul oraş britanic Chester, iar, după cum afirmă Chris Gidlow, specialist în istoria Camelotului, celebra masă nu era nicidecum o masă în sine.

În interiorul circular al fostului amfiteatru roman din Chester, cavalerii se întâlneau şi puneau la cale toate faptele de vitejie descrise în "Cavalerii Mesei Rotunde".

Gidlow spune că regele Arthur a consolidat fortificaţia, făcând din aceasta o imensă sală de consiliu. În centrul acesteia ar fi stat nobilimea, în timp ce persoanele de rang inferior erau aşezate în spate, pe bănci de piatră.

Arthur a fost el însuşi obiectul a numeroase polemici, mulţi istorici considerând că acesta ar fi existat cu adevărat, fiind un conducător din secolele V sau VI. Legenda îi atribuie cel puţin 12 victorii în bătălii purtate de-a lungul a 40 de ani, una dintre cele mai importante fiind chiar cea de la Chester.

În acelaşi amfiteatru, istoricii au mai descoperit un eşafod şi un altar din lemn dedicat martirilor creştini.

„Primele mărturii despre Masa Rotundă arată că nu este vorba despre o piesă de mobilier, ci despre un amplasament în care puteau intra şi 1.000 de oameni în acelaşi timp", a declarat Gidlow.

În secolul al VI-lea, un călugăr pe nume Gildas a fost primul autor al unor scrieri despre viaţa lui Arthur. Acesta menţionează că una dintre celebrele sale bătălii împotriva saxonilor s-a dat în „City of the Legion", nume sub care era cunoscută localitatea Chester în Evul Mediu.

Un amplu documentar pe această temă va fi prezentat lunea viitoare, pe History Channel, în Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News