VIDEO/ Actrița Letiția Vlădescu a simțit pe pielea ei ce înseamnă viața unui deținut. „Când intri pe ușa unei pușcării te apucă niște stări...”

VIDEO/ Actrița Letiția Vlădescu a simțit pe pielea ei ce înseamnă viața unui deținut. „Când intri pe ușa unei pușcării te apucă niște stări...”

Actoria nu implică doar interpretarea unor personaje romantice, de comedie sau acțiune, ci tot felul de tipologii, care mai de care mai profunde, pentru care trebuie făcută o documentare în prealabil. Ca să intre în pielea unei deținute Letiția Vlădescu nu s-a mulțumit doar să intre într-o închisoare, ci a stat de vorbă cu femeile care au fost închise pentru diverse fapte.

Îndrăgita actriță din „Miami Bici”, „Profu” și mai nou, serialul VLAD, este o mână de om, însă a fost pusă să interpreteze personaje cu totul diferite față de ceea ce este ea în realitate. La VLAD nu doar că a trebuit să filmeze câteva cadre de-a dreptul violente, dar a văzut pe pielea ei ce înseamnă să fii încarcerat într-o închisoare.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/11

„Filmarea a fost făcută în penitenciar. Sunt probabil cele mai dificile scene din tot sezonul. Cam tot ce se întâmplă în zona de pușcărie, în zona de dramatism, practic partea care este mutată dinspre lux, adusă mai înspre popor, regulile cotidiene ca să zic așa, categoric sunt mult mai dificile. În general, lucruri care nu sunt de look și de beauty, ce țin de natura umană sunt în principiu mai dificile. În cazul meu nu este pentru prima dată când filmez scene atât de dramatice, dar cu siguranță pot să vă spun că au fost cele mai dure din tot ce am filmat de-a lungul vieții”, a povestit Letiția pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este pentru prima dată când ia contactul cu o închisoare. Pentru un alt proiect, actrița a apucat să stea de vorbă cu mai multe femei închise, le-a aflat povestea și a încercat să intre în pielea lor. „De data asta (nr. pentru serialul VLAD) am filmat într-o închisoare de bărbați, dar în trecut am apucat să am un workshop cu femei care erau închise și să înțeleg. E cu totul și cu totul alt tip de senzații ce trebuie să redau. E destul de greu de povestit un lucru de genul ăsta fiindcă din start de când intri pe ușa unei pușcării te apucă niște stări pe care nu le poți înțelege ca om. Nu poți înțelege ce se întâmplă cu tine. E un mediu dur”, ne-a mai povestit Letiția Vlădescu.

„În spatele fiecărui om se află o poveste”

După întâlnirea cu deținutele, Letiția ne-a declarat că și-a revizuit viața și mai ales comportamentul pe care îl avea cu oamenii pe care îi cunoștea pentru prima dată. Acele femei închise au învățat-o să înțeleagă mai bine oamenii din jurul ei și mai ales să nu mai judece înainte să le afle povestea de viață. „Practic treaba mea este să înțeleg oamenii ca să pot să-i redau din tot sufletul meu și să capteze camera ceva, că până la urmă până nu-mi prinde sufletul camera nu are film. Sunt într-o perioadă în care oricum încerc să învăț, să înțeleg cam tot ce se întâmplă și să înțeleg că în spatele fiecărui om se află o poveste și un motiv pentru care a ajuns să fie într-un fel. Poate la asta ar trebui să ne gândim toți când cunoaștem pe cineva”, a mai spus Letiția.

Video: Răzvan Vălcăneanțu