Noul statut al partidului asigură realegerea lui Emil Boc în funcţia de preşedinte, până cel mai târziu pe 15 iulie. Cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general vor fi decişi tot de acesta.
Liderii PDL şi-au întors ieri pe toate părţile viitorul statut astfel încât să facă alegeri democratice, dar în final să iasă, totuşi, cine trebuie. Convenţia Naţională în care-şi vor alege preşedintele şi primii cinci „locotenenţi” ai acestuia va fi cel mai târziu pe 15 iulie, după jocurile la nivel local. Cele mai mari pasiuni le-a stârnit modalitatea de alegere a celor patru prim-vicepreşedinţi, care urmează să-l secondeze pe Emil Boc, capitol la care a câştigat garda veche a PD. În Colegiul Director s-a bifat şi rebranduirea partidului făcută, în final, pe principiul „să se modifice, dar să nu se schimbe nimic”. Peste ideile tandemului Preda-Macovei, care au stârnit furtună în partid, s-a trecut cu graţie. Elena Udrea a lipsit. Au venit în schimb Elena Băsescu şi chiar Sebastian Vlădescu, chiar fără a şti de ce a fost chemat.
Alegeri de jos în sus
După patru ore de dezbateri, Boc a obţinut un statut prin care îşi decide singur cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general, iar teritoriul s-a mulţumit cu stabilirea liderilor locali înainte de alegerile la nivel central. Alegerile la vârf se vor face în două zile consecutiv, cel mai târziu pe 15 iulie, în prima fiind programată Convenţia, iar în a doua Consiliul Naţional de Coordonare pentru alegerea vicepreşedinţilor şi secretarilor executivi. Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, noul statut lasă portiţa redistribuirii, până când fiecare dintre actualii lideri cu greutate să obţină o funcţie la vârf, dacă doreşte. Cine nu prinde o funcţie de prim-vicepreşedinte poate candida pentru cele 15 poziţii de vice. Dacă nici aici nu este ales, poate rămâne în cursă pentru un loc de secretar executiv, până la epuizarea celor 40 de funcţii de primă mână din partid. Locotenenţii lui Boc - pe listă, fără emoţii
Cele mai mari controverse le-au strârnit prim-vicepreşedinţii al căror număr s-a dublat de la 2 la 4. A câştigat garda veche şi alegerea acestora pe listă, fără emoţii,la propunerea preşedintelui. De cealaltă parte, tabăra Theodor Stolojan-Roberta Anas tase a vrut vot uninominal. La acest nivel ţintesc pe de o parte actualii ocupanţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu, pe de altă parte nume noi, de la Gheorghe Flutur la Gheorghe Falcă.
Una din variantele vehiculate la vârful partidului este şi Elena Udrea, dar şi Liviu Negoiţă. Ambii au încă rezerve. Dincolo de puterea din partid la cel mai înalt nivel, miza acestor poziţii ţine de intrarea pe rampa candidaturilor la funcţiile de preşedinte şi primministru, după 2012-2014. „Trebuie să fie o îmbinare de oameni cu experienţă şi oameni care să fie viitorii candidaţi la funcţia de preşedinte, de primministru”, comenta Stolojan, înaintea Colegiului Director.
PROPUNERI RESPINSE
Tandemul Preda-Macovei, cvasi-ignorat
Din ideile europarlamentarilor Cristian Preda şi Monica Macovei, care au cerut de la finanţare transparentă până la criterii de performanţă şi des chidere pentru intrarea unor noi membri, s-a preluat doar sancţionarea prin suspendare automată în momentul arestării unui PDL-ist. Sancţiunea nu se aplică însă şi pentru cei trimişi în judecată, categorie la care ar fi intrat şi Gheorghe Falcă.
Trandafirul, simbol de suflet al gărzii vechi Blaga-Berceanu-Videanu, va fi păstrat ca siglă. Cratima dintre “democrat” şi “liberal” va fi scoasă. Concluzia lui Preda: „Statutul era o Dacie din ’92-’93. Noi am vrut să-l facem un Ford. N-a ajuns nici măcar un Logan”.