Se pare că Victor Ponta a decis să-şi stabilească reşedinţa ideologică într-un Jurassic Park.
Citesc stupefiat următoarea ştire: "Întrebat dacă îşi asumă PSD în întregime, cu tot cu Ion Iliescu, Ponta a răspuns că el se află alături de liderul de onoare al PSD, “la stânga-stânga”.
“Da. Dl Iliescu chiar a fost de stânga de 60 de ani de când face politică. Iar eu personal cred într-o ideologizare mai puternică a PSD-ului şi o consecvenţă mai mare faţă de ceea ce spune stânga. Măcar sunt consecvent cu mine însumi, ceea ce e important”, a susţinut liderul social-democraţilor."
Mă frec la ochi şi mă întreb, cum e posibil ca un om tânăr, cu lecturi şi nu lipsit de experienţă, să nu realizeze anacronismul personajului politic Ion Iliescu. Spre a folosi conceptul profesorului Ken Jowitt (New World Disorder: The Leninist Extinction, University of California Press, 1992), Iliescu aparţine speciei dinozaurilor bolşevici. O specie proprie unei alte lumi şi epoci. Mi-e greu să cred că Mircea Geoană ar fi făcut vreodată o asemenea declaraţie. Dar Geoană, oricum am vedea itinerariul său, nu este un ideolog. Câtă vreme Victor Ponta pare să fie plamadă din acea materie din care sunt făcute “documentele de partid”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Întrebările care se pun sunt: Care stânga? PC al Federaţiei Ruse? PC din Grecia? PC din Portugalia? Rifondazione Comunista din Italia? PC al Boemiei şi Moraviei? Colonelul Chavez? Evo Morales? Daniel Ortega?
Tariq Ramadan? Fidel şi Raul Castro? Antiglobaliştii şi anticapitaliştii uniţi sub steagul antiamericanismului, al antieuropenismului şi al antisemitismului? Aprobă Victor Ponta lichidarea social-democraţiei autentice din România întreprinsă de PCR, un partid din ale cărui structuri supreme Ion Iliescu a făcut parte vreme de decenii? În plus, să-i reamintim lui Victor Ponta că Iliescu era la “stânga-stânga” încă din 1946, deci în urmă cu mai bine de 60 ani, când PCR măsluia alegerile din 1946, când era impusă de fapt sovietizarea ţării sub masca alegerilor (cum ştim, furate fără urmă de ruşine).
În 1946, Ion Iliescu se afla în conducerea organizaţiei de elevi născocită de comunişti(UER). Peste doar câţiva ani, elevi de liceu, în gesturi sublime pentru care au plătit cu arestarea şi cu ani de temniţă, au incendiat arhiva UER sperând să amâne totala înregimentare. Aceste gesturi aparţin unei istorii a onoarei în România.
Va apărea în luna iunie la editura Curtea Veche şi va fi lansată la Bookfest, răscolitoarea carte a Lăcrămioarei Stoenescu despre acele grupuri de tineri rezistenţi (între care, la loc de cinste, Marioana Cantacuzino, viitoarea scriitoare Oana Orlea). Iliescu era un fanatic sprijinitor al stalinismului. Era un true believer, un zelot, un militant fără îndoieli, un “soldat devotat al revoluţiei proletare”.
Pentru el şi cei ca el, steagul partidului “a luminat mereu în zare”… Ion Iliescu a participat direct la represiunile anti-studenţeşti din 1956-1960. A fost prim secretar al CC al UTC şi Ministru pentru problemele tineretului. A fost secretar al CC al PCR însărcinat cu propaganda. A iniţiat şi a condus acţiuni anti-studenţeşti în 1968 şi chiar mai târziu în numele “asanării străzii”.
A participat cu zel la cultul personalităţii lui N. Ceauşescu (a se citi discursurile sale la congresele PCR şi la cele ale “culturii şi educaţiei socialiste”). A fost secretar cu propaganda al judeţului Timiş prim-secretar judeţean la Iaşi. Nu a fost niciodată sancţionat pentru vreo “abatere”. A refuzat să semneze “Scrisoarea celor 6″.
Împreună cu acoliţii săi, a deturnat în direcţia “perestroikistă” Revoluţia din decembrie 1989 instigând continuu la ură de clasă (sprijinitorii săi au scandat lozinci de tristă amintire precum “Noi muncim, noi nu gândim”). A adus minerii la Bucureşti în iunie 1990 pentru a distruge democraţia. A patronat puterea mafiotică a unei nomenklaturi renăscute şi revanşarde. Se identifică Victor Ponta cu un asemenea “model”?
Recomandările noastre
