Victor Ponta face un secret din întâlnirea cu Comisia de la Veneţia
- Departamentul Politic
- 10 septembrie 2012, 19:25
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit pe furiş cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, sosiţi în România la cererea Comisiei Europene, pentru a verifica dacă în România se respectă principiile statului de drept.
Pe parcusul zilei, Ponta a făcut un mare secret din locul şi ora întâlnirii cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, refuzând în repetate rânduri să ofere ziariştilor date despre acesta. În cele din urmă, şeful guvernului a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a întâlnit cu aceştia la Camera Deputaţilor şi i-a informat că statul de drept nu a fost niciodată, în ultimele luni, în pericol în România. Conform mediafax.ro, Ponta a anunţat intenţia Guvernului de a depăşi actuala criză politică, subliniind în acelaşi timp nevoia ca toate părţile implicate să respecte atât deciziile instituţiilor statului, dar să şi ţină cont de voinţa exprimată în mod democratic de români şi care transmite un semnal politic important.
Delegaţia Comisiei de la Veneţia a avut în cursul după-amiezii o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Băsescu a declarat, la întâlnire, că principala concluzie în urma evenimentelor politice din ultimele două luni este că instituţiile statului - CC, Parchetul General sau DNA - au rezistat presiunii politice, confirmând că România este un stat de drept. CITIŢI ŞI:
- Băsescu către membrii Comisiei de la Veneţia: USL a comis "un lanţ de abuzuri"