Victor Micula scapă de detenție, după ce a tras cu mitraliera prin Oradea

Victor Micula scapă de detenție, după ce a tras cu mitraliera prin OradeaVictoraș Micula Sursa foto: Facebook

Victor Micula scapă de detenție. Milionarul a fost condamnat inițial la doi ani de închisoare cu executare. Vineri, judecătorii de la Curtea de Apel Oradea  au decis să îl condamne la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare, în dosarul legat de folosirea armei de asalt.

Victor Micula, condamnat la închisoare cu suspendare

Milionarul a fost judecat pentru că a tras cu o mitralieră pe un pod din Oradea. Fiul magnatului Viorel Micula primise inițial pedeapsa de doi ani de închisoare cu executare.

Victor Micula

Sursa foto: Facebook

În urmă cu trei ani, Victor Micula a fost trimis în judecată după ce, în 2019, a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea. Incidentul a avut loc în timpul unei curse de mașini, care s-a desfășurat pe străzile orașului. Scenele  au fost filmate și postat pe Facebook de un vlogger.

Milionarul a contestat decizia

Fiul lui Viorel Micula a fost judecat pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Totodată, acesta a fost acuzat și de alte 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. La începutul acestui an, judecătorii orădeni l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Conform legii, faptele acestuia urmau să se prescrie la începutul lunii august.

Prin avocații săi, Micula jr a contestat decizia judecătorilor orădeni. Instanța de apel a anulat sentința Judecătoriei Oradea și a decis să îi aplice o pedeapsă de 1 an și 3 luni de închisoare cu suspendare. În plus, acesta este obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Proces

Sursa foto: Arhiva EVZ

Victor Micula a rămas fără arme și muniție

Instanţa a luat decizia de a confisca armele şi muniţia găsite la domiciliul milionarului. Totodată, acesta are obligația de a achita cheltuielile judiciare legate de anchetă și proces. Suma se ridică la 65.000 de lei. De asemenea, ceilalți trei inculpați din dosar au scăpat de pedepse. În cazul acestora, faptele s-au prescris.