Victima lui Mutu: "Am crezut că vrea să vorbim"

Victima lui Mutu: "Am crezut că vrea să vorbim"

Noul derapaj al internaţionalului român Adrian Mutu, care a bătut un ospătar într-un restaurant din Florenţa, e cea mai comentată ştire în Italia. La câteva ore de la incident, victima lui Mutu comentează cele întâmplate.

Cu doar câteva zile înaintea expirării celor 9 luni de suspendare, Mutu e din nou pe prima pagină în Italia. Internaţionalul român a lovit un ospătar, care, conform martorilor, a ajuns la spital.

Victima lui Adrian Mutu, un ospătar din Florenţa a vorbit jurnaliştilor despre incident, făcându-şi cunoscută propria variantă. "A început să mă lovească, am căzut şi a continuat să dea"

"Adrian Mutu, împreună cu alţi doi prieteni au venit la restauranul Full Up, în jurul orei 03:30. Cei trei s-au dus într-un separeu şi au comandat băuturi alcoolice. O oră jumătate mai tîrziu m-am dus să le dau nota de plată, însă Mutu şi prietenii săi nu se mai aflau în local. Cînd am ieşit să văd unde sunt, Mutu mi-a spus că se duce să vorbească cu managerul clubului, pentru că şi-a uitat portofelul acasă. Când s-a întors, mi-a spus că a ajuns la o înţelegere cu patronul. Am crezut că vrea să vorbim, dar s-a întîmplat ceva neaşteptat. A început să mă lovească, am căzut şi a continuat să dea. Au fost mai mulţi martori la aceste incidente", a declarat ospătarul pentru jurnaliştii de la Firenze Viola, care l-au vizitat pe acesta la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News