Viceprimarul PSD al Timişoarei huiduie cu manifestanţii în stradă Guvernul Boc
- Georgeta Petrovici
- 7 octombrie 2011, 12:45
Proteste cu scandal la Timişoara, unde s-au întrunit toţi membrii Cabinetului. Printre manifestanţi a fost identificat chiar viceprimarul oraşului
Câteva sute de sindicalişti protestează în zona Centrului Regional de Afaceri unde are loc o şedinţă cu miniştrii cabinetului Boc, condusă chiar de premier. Oamenii poartă pancarde pe care au scris "Jos Boc", "Jos dictatura", "Corupţie generalizată", "Salarii scăzute", "Şomaj în masă", "Aici sunt banii dumneavoastră".
Manifestaţia de amploare a fost autorizată de primăria de pe Bega, iar printre manifestanţi s-au aflat şi liderii social-democraţi, unul dintre ei fiind chiar viceprimarul Sorin Grindeanu. Acesta a acuzat autorităţile de "abuz" după ce Poliţia a ridicat mai multe persoane turbulente care voiau să picheteze mai aproape Centrul Regional de Afaceri, unde a început deja întrunirea guvernanţilor. Potrivit autorizaţiei mitingului, protestatarii puteau manifesta chiar în parcarea stabilimentului.
Revoluţionari, pensionari, profesori, dar şi şomeri au venit să îşi strige nemulţumirile în speranţa că îi vor impresiona pe membrii guvernării aflaţi peste drum, la Centrul de Afaceri. Manifestaţia lor însă a fost mascată de guvernanţi. Protestul este flancat de zeci de jandarmi şi de patru autocare parcate strategic lângă carosabil, blocând astfel vizibilitatea guvernanţilor spre nemulţumiţii care îşi revendică drepturile în stradă. Miniştrii Cabinetului Boc participă la Timişoara la o şedinţă a Comisiei de infrastructură, economie şi mediu, la Centrul Regional de Afaceri, după care se va desfăşura şi şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L.