Viața simplă a lui Bush, după Casa Albă

Viața simplă a lui Bush, după Casa Albă

Fostul președinte al SUA, George W. Bush, se ocupă de decorarea casei din Texas, face plimbări lungi dis-de-dimineață și amenajează piste pentru biciclete, o viață liniștită pentru cel criticat că a târât țara în două războaie interminabile.

Toate tabieturile lui Bush se desfășoară însă sub paza atentă a Secret Service, care îl protejează, intenționat sau nu, de cele două treimi ale națiunii care îl dezaprobă, scrie „Washington Post”, preluat de Mediafax.

Familia Bush a acceptat o invitație la cină în vecini, luna trecută, alături de alți 8 invitați, iar accesul la locul petrecerii s-a făcut printr-un punct de control al serviciilor secrete. Bush le-a relatat invitaților episoade din cele două mandate de președinte. Printre ele, unul dintre momentele favorite - apariția curcubeului, la București în timpul vizitei sale din 2002. A fost „magic”, a declarat fostul președinte, potrivit publicației americane. Draperii verzi și plante de apartament  La cină, George și Laura au mai povestit că și-au cumpărat draperii verzi pe comandă și că vecinii le-au adus prăjituri de casă. Gradinăritul pare a fi o ocupație importantă. Cei doi au povestit că și-au îmbunătățit sistemul de irigații, ba chiar că au plantat și flori de apartament.

Bush își petrece majoritatea zilelor din timpul săptămânii la Preston Hollow, un cartier rezidențial din Dallas, unde a locuit înainte de a deveni guvernator al statului Texas. În prezent, el lucrează la o carte despre cele două mandate ale sale și la construirea unui centru prezidențial în cadrul Universității Metodiste de Sud din Dallas.   În weekend, el revine la ferma izolată din Crawford. Aparent, fostului președinte îi place să se trezească devreme, să se plimbe pe cele peste 647 de hectare cu drujba în mână pentru a realiza noi piste pentru bicicletă.

În revenirea sa la viața privată, scrie „Washington Post”, Bush își menține liniștea printr-o filosofie simplă: vrea să trăiască deplin restul vieții sale.

Ne puteți urmări și pe Google News