Anii de glorie ai PDSR. Viaţa şi afacerile lui Corneliu Iacubov, "miliardarul de carton" al Moldovei

Anii de glorie ai PDSR. Viaţa şi afacerile lui Corneliu Iacubov, "miliardarul de carton" al Moldovei

"Şi eu sunt interesat să se facă lumină în acest caz şi de aceea sunt la Bucureşti, pentru a răspunde procurorilor. Aşa s-a întâmplat şi la sechestru. Au venit într-o zi la poartă, mi-au arătat o ordonanţă şi au pus sechestru. Nu am avut nimic de comentat" - declara presei, în ianuarie 2005, Corneliu Iacubov, după ce liderii de partid îl expulseseră şi rămăsese un "simplu membru PSD".

Şi în 2005 şi astăzi, problemele lui Iacubov cu procurorii sunt legate de dosarul RAFO. Oamenii legii îl acuzau pe unul dintre cei mai influenţi şi bogaţi oameni din Bacău că a devalizat rafinăria. În timpul mandatului CDR, "baronul de Bacău" a fost la un pas de arestare, dar a plecat la timp în America, unde s-a înscris la un curs de perfecţionare în managementul afacerilor. A lăsat în urmă o nevastă frumoasă şi multe proprietăţi, dintre care una a atras atenţia în mod deosebit presei. Era vorba de o vilă pe malul mării, înconjurată cu un gard înalt, unde Corneliu Iacubov îşi amenajase un helioport. Pentru anii 90, un asemenea domeniu era culmea ciocoismului.

Mai apoi, când a revenit în ţară, cu ajutorul liderilor de sindicat, Corneliu Iacubov a reuşit să aducă RAFO în pragul falimentului, în anul 2004. Tribunalul Bacău a fost cel care s-a pronunţat în favoarea planului de reorganizare a RAFO înaintat de conducerea acestei societăţi. Indiferent, însă, de ce măsuri s-au luat de-a lungul timpului, rafinăriile nu şi-au mai revenit.

Corneliu Iacubov, însă, a mers mai departe cu afacerile. În afara faptului că a divorţat, omul şi-a văzut de treburile lui. A negociat şi a cumpărat hoteluri în toată ţara, avântându-se în afaceri imobiliare. Cele mai cunoscute proprietăţi ale miliardarului băcăuan au fost Hotelul Bulevard din Capitală, Sandinavia din Mamaia şi Hotelul Moldova din Bacău. Le-a pierdut, în timp, sau le-a închis pentru renovări prelungite. Tot legat de imobiliare s-a produs şi dezastrul de la Galaţi. Aici, afacerile pe banii statului i-au adus lui Iacubov "niţică" avere, iar păgubită a fost Regionala Galaţi A CFR. Această sucursală feroviară a fost adusă la sapă de lemn din cauza afacerilor dictate de Mihai Necolaiciuc, pe vremea aceea director al CN CFR. În anul 2004, Regionala CFR Galati avea datorii de 1.003 miliarde lei vechi către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP). Mare par¬te dintre aceste datorii apăruseră ca urmare a unor afaceri dezastruoase im¬puse de directorul Necolaiciuc. Acesta obligase regionala să cumpere nişte dărăpănaturi aparţinând firmei lui Corneliu Iacubov, Perla Moldovei.

Ne puteți urmări și pe Google News

După cum reiese din actele de vânzare-cumpărare, sucursala gălăţeană a plătit 26 miliarde lei vechi pentru un complex în paragină, numit "Baza de Tratament", 7,5 miliarde vechi pentru pensiunea Caprioara, cu terenul aferent şi vila Zorile, pentru care s-a platit 11 miliarde lei vechi, ultimele locaţii fiind situate situate în zona Bacăului.

Crimă fără autori prinşi

Mare vâlvă a făcut în august 2011 uciderea unuia dintre oamenii implcaţi în devalizarea RAFO. Este vorba de Valeriu Damian, de 66 de ani, găsit mort în vila sa din Luncani, judeţul Bacău. Victima era lovită puternic şi avea mâinile legate de picioare. Nici până în acest moment anchetatorii nu ştiu cine sunt autorii omorului, iar moartea lui Damian a dat naştere la numeroase speculaţii legate de implicarea acestuia în controversatul dosar RAFO.

Valeriu Damian şi fratele său Nicuşor deţineau mai multe benzinării şi afacerile lor s-au axat în principal pe comerţul cu carburanţi. În 2004, Valeriu Damian şi fratele lui, Nicuşor Damian, au fost arestaţi, din cauza implicării lor în afacerile cu rafinăriile RAFO, CAROM şi Dărmăneşti. E celebră filmarea cu Valeriu Damian când a oferit magistratului Vasile Doană 100.000 de euro mită. Pentru aceşti bani, procurorul trebuia să oprească cercetările.

Nici până acum nu se ştie cine l-a ucis pe Damian, iar dosarul a rămas unul cu autor necunoscut.

Asăzi, însă, judecătorii au trimis în puşcărie, pentru 7 ani, pe unul dintre cei ce se fac vinovaţi de falimentarea RAFO: Corneliu Iacubov. CITIŢI ŞI:

  • Dosarul RAFO. Corneliu Iacobov a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare