Maria și Tănase ar fi rămas doar niște nume pe lespezi de piatră, în cimitirul înghițit de buruieni, dacă firea lor nu le-ar fi purtat opincile prin tribunale căutându-și dreptatea.

Și, uite așa, împricinați anonimi, veniți cu jalba în fața judecătorului, rămân câștigați unei istorii care îi evocă pentru a-i da exemplu de nesănătoase obiceiuri.

Dar să lăsăm vorba, pentru că nu mi-am propus să vă obosesc judecata într-o introducere mai lungă decât o boală.

Era sfârșit de noiembrie când tatăl Mariei hotărâse că fata e numai bună de măritat. Avea să scape de o lingură în plus la masă și de o gură de hrănit în vremuri de aprigă sărăcie.

Ce-i drept, după lege Maria împlinise 16 ani, dar trupul ei se încăpățâna să rămână agățat în copilărie.

Cine n-o știa, nu-i dădea mai mult de 12 ani, cu tot cu codițele ei bălaie și ochii cuminți ce nu trădau vreo urmă de feminitate.

-Mai dă-i de mâncare dacă vrei să ne scăpăm de ea, arată ca o scândură! Se enerva tatăl Mariei.

O invinuia pe nevastă-sa pentru felul nefiresc în care se dezvoltase fata și mereu avea câte ceva de bombănit :

-Cu mă-ta seamănă așa sfrijită și cocoșată, îi reproșa bărbatul. Dacă într-o jumătate de an nu-i găsesc bărbat, o trimit la mănăstire ca să nu le strice pe celelalte surori cu ghinionul ei.

Familia Paraschiv avea trei fete, iar tatăl lucra ca argat la casa boierului din sat.

-Mare păcat pe capul tău, Ioane, cu trei fete. Cu ce Dumnezeu să le faci zestre la toate ?

-Ce să fac, boierule, dacă atâta s-a putut? Tot am zis că următorul iese băiat și Dumnezeu și-a pus în gând să-mi facă în ciudă.

-Măi, Ioane, da măcar dacă ieșeau frumoase le măritai și sărace, răsucea boierul cuțitul în rană.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE