Viaţă de „Bursuc” în îndepărtata Rusie

Viaţă de „Bursuc” în îndepărtata Rusie

Antrenorul Dan Petrescu s-a impus la Kuban Krasnodar, echipă cu care se află pe un loc promovabil, dar nu s-a adaptat la zborurile lungi cu avionul.

Plecat din postura de campion al României în liga a doua din Rusia, unde şi-a propus s-o facă mare pe modesta formaţie Kuban Krasnodar, antrenorul Dan Petrescu a ieşit din prim-planul fotbalului nostru, unde la modă sunt preşedinţii de cluburi cu gură mare şi realizări mărunte.

„Bursucul” şi-a demonstrat valoarea de tehnician încă de la primele meciuri la Kuban şi, după 12 etape, a urcat echipa pe poziţia secundă, la numai un punct în spatele liderului Kras nodar (în primul eşalon promovează primele două clasate).

Trupa „Bursucului” are o singură înfrângere în campionat (linia de clasament mai cuprinde şapte victorii şi patru remize), iar golaverajul indică o defensivă impenetrabilă: 12-3.

În Rusia, Petrescu îl are elev pe Gigel Bucur, fost atacant la Sportul Studenţesc şi la FC Timişoara. În runda de acum două zile, Kuban s-a impus în deplasare în faţa celor de la Dinamo Briansk, scor 2-0, iar Gigel a marcat golul doi, în minutul 23, însă cu 12 minute înainte de final a fost eliminat.

Gigel Bucur joacă mijlocaş

Viaţa românilor nu e uşoară în ţara cât un continent. Cel mai greu le-a fost să se acomodeze cu zborurile interminabile cu avionul pe care trebuie să le efectueze pentru a ajunge în oraşele în care Kuban are de jucat.

„La câte o deplasare, colindăm toată Rusia! Facem şi câte 10 ore cu avionul la un singur drum. Sunt situaţii ciudate pentru noi. Sunt diferenţe de fus orar şi de şapte-opt ore! Plecăm la ora 8 şi ajungem, după nouă ore de zbor, la aceeaşi oră şi în aceeaşi zi, datorită diferenţei de fus orar! Ca să treacă timpul mai repede, ne uităm la filme sau ascultăm muzică. De laptop nu te poţi bucura prea mult, fiindcă bateria se descarcă după o oră. Ca să putem adormi, luăm pastile de somn. Ce mai, spectacolul este la el acasă în Rusia! De frig însă nu ne plângem. Vremea este blândă în zona noastră. Mă simt ca la Constanţa, fiindcă marea este aproape”, spune fotbalistul de buzunar.

Nivelul competiţiei nu este de neglijat, susţine Gigel: „Nu e simplu de jucat aici. Ca atitudine şi agresivitate, fotbalul din Rusia este peste ceea ce se joacă în prima ligă de la noi”. Bucur a marcat numai două goluri în actualul sezon, dar are o justificare: „Nu joc atacant. La ultimul meci am fost folosit mijlocaş stânga. Oricum, se dau foarte puţine goluri. Jumătate dintre meciuri se termină cu 0-0, iar celelalte - cu 1-0 sau cu 2-0”, spune Bucur, prieten cu străinii din lot. „Stau mai mult cu «legionarii»!”, zice vârful vândut de FC Timişoara cu suma de un milion de dolari.

„La câte o deplasare, colindăm toată Rusia! Facem şi câte 10 ore cu avionul. Sunt diferenţe de fus orar şi de şapte-opt ore!“, GIGEL BUCUR, atacant la Kuban Krasnodar

Ne puteți urmări și pe Google News