Veşti bune pentru economie

Veşti bune pentru economie

Directorul general adjunct al FMI, John Lipsky, citat de Reuters, a afirmat că ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea îmbunătăţi prognoza privind evoluţia din 2010.

Cu toate acestea, nu am scăpat de greul generat de criza economică.

Lipsky spune că actualele condiţiile financiare nu sunt nici pe departe normale, iar economia mondială este, încă, în recesiune, a avertizat Lipsky.

"Cele mai recente date indică încetinirea ritmului de scădere a economiei mondiale, însă există un grad ridicat de incertitudine referitor la perioada în care va interveni revenirea şi la puterea acesteia", a afirmat oficialul, la o conferinţă de afaceri organizată în Turcia. Lipsky a precizat că revenirea, anticipată pentru anul viitor, va fi lentă, în general, şi graduală în statele dezvoltate.

Un impact negativ asupra relansării economice îl vor avea eforturile companiilor financiare de a-şi reduce datoriile şi creşterea limitată a pieţei creditului şi a celei imobiliare. În plus, economiile emergente nu vor putea reveni la o creştere susţinută în condiţiile în care relansarea va fi lentă în statele puternice.

"Ca rezultat, diferenţele dintre economiile diverselor ţări şi şomajul vor continua să crească în 2010", a spus oficialul.

CITIŢI ŞI: De ce se depreciază leul după intrarea banilor împrumutaţi?

Ne puteți urmări și pe Google News