Ordinul Naţional al Asistentilor a anunţat astăzi sancţiunile pe care le vor primi moasele şi asistentele de la Spitalul Universitar. Astfel, două asistente medicale, care ar fi trebuit să o supravegheze pe gravidă, au fost sancţionate: cea din tura de noapte a primit avertisment, iar cea din tura de dimineaţă a primit propunerea de ridicare a dreptului de liberă practică pentru şase luni.
De asemenea, asistenta sefa a sectiei de ginecologie a Spitalului Universitar a primit un avertisment, iar conducerii spitalului i s-a propus schimbarea acesteia din functie.
Directoarea de ingrijiri se afla in atentia Colegiului Medicilor, deoarece nu a colaborat cu anchetatorii.
Colegiul Medicilor din Bucuresti a decis, in urma cu doua saptamani, sa-i sanctioneze pe medicii care ar fi trebuit sa supravegheze nasterea. Medicul de garda, Cristian Radoi, a fost suspendat din activitate pentru sase luni, iar Mirela Moarcas, medicul care ar fi trebuit sa o asiste pe tanara la nastere, a fost suspendata pentru un an de zile.
Micutul Sebastian este internat la o clinica particulara din Viena pentru a i se stabili un diagnostic exact. Luna viitoare, copilul va fi transferat la o alta clinica din Franta sau Elvetia pentru terapie.