Velea și Antonia, scene intime în public

Velea și Antonia, scene intime în public

Relația dintre Alex Velea și Antonia e mai pasională ca niciodată. Odată alungate turbulențele din cuib – a se citi problemele create de Mario Fresh și Lino Golden - cei doi au făcut ceva ce rar se vede.

Acum o lună, Antonia Iacobescu (31 de ani) şi Alex Velea (36 de ani) au împlinit opt ani de când se iubesc.

„Doi copii şi 8 ani mai târziu. Sunt încă îndrăgostită de tine. De fapt, am început să mă îndrăgostesc şi mai mult de tine după ce i-am avut pe fiii noştri!”, i-a spus Antonia. La rându-i, Alex a declarat că Antonia este sufletul lui pereche: „Eşti peste toate, peste tot. Aşa te vreau! Eşti în aerul ce-l respir, eşti în apa ce-o beau. La mulţi ani fericiţi, iubirea vieţii mele. Îţi mulţumesc pentru tot!”.

Solista se luptă în continuare cu divorţul de italianul Vincenzo Castellano, cu care mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, care locuiește cu familia tatălui ei, în Italia. Deseori Antonia merge să o vadă, împreună cu actualul partener de viaţă şi cu cei doi băieţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citiți articolul integral în Rețete și vedete.