Beckham şi Winehouse conduc topul celor mai prost îmbrăcate vedete.
La un deceniu după ce le-a numit pe Spice Girls „atrocităţi ale modei“ şi „singurele «picanterii » din lume fără pic de gust“, celebrul critic de modă Mr. Blackwell a desemnat-o pe Victoria Beckham cea mai prost îmbrăcată vedetă în 2007, deşi cântăreaţa britanică este considerată de mulţi un exemplu de stil, informează AP. Posh Spice ocupă primul loc pe lista anuală a celor mai prost îmbră- cate celebrităţi, ajunsă la cea de-a 48-a ediţie. „Ferocele“ critic de modă, celebru pentru duritatea cu care distruge stilul vestimentar al starurilor, le-a mai inclus în topul din acest an pe cântăreţele Amy Winehouse şi Fergie (solista trupei Black Eyed Peas) şi pe actriţa Lindsay Lohan, însă a menajat-o, de această dată, pe Britney Spears, una dintre „clientele“ sale fidele.
„Mi se pare nepotrivit să fac comentarii legate de stilul vestimentar al lui Britney Spears, acum că viaţa ei personală este un adevărat dezastru. Sper că 2008 va fi un an mai bun pentru ea“, a spus Mr. Blackwell. „Mini-monstruozităţile“ Victoriei Beckham Pentru Victoria Beckham şi celelalte vedete prezente în top, criticul de modă nu are însă pic de milă şi le pune „sub lupă“ în stilul său caracteristic. Deşi, în 2007, Posh (elegantă - n.r.) şi-a lansat propria colecţie de jeanşi, „DVB“, şi a jucat rolul de stilist pentru Tom Cruise, Katie Holmes şi Jennifer Lopez, câţiva dintre amicii ei celebri, Mr. Blackwell consideră că fustele scurte de care Victoria a abuzat în 2007 sunt nişte „mini-monstruozităţi“. Pe locul al doilea în top se află cântăreaţa britanică Amy Winehouse şi, cu toate că directorul creativ al caselor Chanel şi Fendi, celebrul creator de modă Karl Lagerfeld, o numeşte noua sa muză şi o compară cu Brigitte Bardot, criticul american spune despre ea că este o oroare care seamănă cu chelneriţele pe role din anii ’50.
Mary Kate Olsen, situată pe locul al treilea, este comparată cu o „scobitoare în mijlocul unui uragan“, iar Fergie, clasată pe poziţia a patra, este un „haos couture“.
În top urmează cântăreaţa Kelly Clarkson, cea mai recentă „Bond girl“, actriţa Eva Green, care a jucat în Casino Royale, Avril Lavigne (despre care criticul a spus că „se îmbracă la casa de modă Dracula“), Jessica Simpson, Lindsay Lohan şi Alison Arngrim. Totodată, Mr. Blackwell a realizat şi o listă a „femeilor fabuloase“, în care au fost incluse Reese Witherspoon, Jemima Khan, Beyonce, Angelina Jolie, Helen Mirren, Nicole Kidman, Katie Holmes, Kate Middleton, Katherine Heigl şi Cate Blanchett. IMPERATIVELE STILULUI 10 reguli pentru moda anului 2008 În 2008, în materie de modă, trebuie respectate 10 reguli vechi cu „faţă“ nouă, potrivit „The Times“. 1 Curelele în jurul gleznei fac picioarele să pară mai scurte. Dar numai dacă aceste curele vin orizontal, chiar peste gleznă şi dacă pantoful este purtat fără dresuri. O baretă chiar sub gleznă, în schimb, pune în evidenţă piciorul. 2 Totul cu moderaţie. În 2008, acest lucru nu e obligatoriu, ba chiar e indicat ca unul dintre obiectele vestimentare sau dintre accesorii să iasă în evidenţă: un inel uriaş, platforme cu talpa foarte înaltă, manşete vaste. 3 Orice femeie trebuie să aibă în garderobă o cămaşă albă. Greşit. Numai femeile care arată bine într-o cămaşă albă trebuie să aibă aşa ceva. Altele pot arăta bine şi în tricouri albe. 4 Femeilor de 50 de ani nu le stă bine cu părul lung. Le poate sta, dacă au un păr sănătos şi un stilist priceput. 5 Kate Moss şi Nicole Kidman sunt icoane ale stilului. Drept urmare, chiar şi când arată rău, tot bine arată. Greşit. Kate Moss şi Nicole Kidman sunt oameni şi, după cum a dovedit 2007, sunt supuse greşelii. 6 Oricine arată bine într-un trench. Nu tot ce e clasic se potriveşte oricui. 7 Negrul şi bleumarinul nu se potrivesc. Dacă ştii cum să alegi accesoriile şi cum să combini piesele de îmbrăcăminte, poţi fi foarte şic. 8 Tocurile subţiază piciorul. E adevărat. Însă, în timp ce un toc poate fi foarte bun, un toc exagerat de înalt poate avea exact efectul invers. 9 Fără fuste mini după 40 de ani. Dacă le aveţi şi dacă silueta vă permite, purtaţi-le! 10 Nu apela la aceleaşi tendinţe de două ori. Tendinţele revin atât de rapid, încât e imposibil să nu abordezi acelaşi stil vestimentar de două ori.