Andreea Marin, Dan Negru şi Lucian Mândruţă, printre persoanele publice care au preluat rolul de profesori la facultăţile de presă bucureştene.
Ne-am obişnuit cu ei de la televizor. Sunt cei care ne aduc ultimele ştiri sau ne ţin în faţa micului ecran la emisiuni de divertisment. Uneori, însă, vedetele TV schimbă camerele de luat vederi cu catalogul.
Cele mai multe staruri TV-profesor s-au îndreptat către Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), iar cunoscute nume din TVR deţin monopolul la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC).
Dascălii viitorilor jurnalişti
Lucian Mândruţă, realizatorul show-ului „Pâine şi circ”, a ales să fie dascăl la cursul de tehnici de redactare, din anul I. Pentru el, trecerea la catedră s-a făcut încă înainte de terminarea facultăţii şi are un scop „egoist”. Vedeta Antenei 1 spune că este un „spion” printre elevii săi, doarece află ce-şi doresc aceştia să vadă pe sticlă, dar îi învaţă şi să chiulească. „Sunt printre foarte puţinii profesori care chiulesc. Sunt un exemplu pentru studenţi. Dacă din când în când îi veţi prinde că lipsesc, să ştiţi că la mine au văzut”, glumeşte Lucian Mândruţă.
Dan Negru, cunoscutul prezentator de la „Te pui cu blondele” şi „Plasa de stele”, este profesor, nu-i nicio surpriză, la divertisment în televiziune. Cursul pe care îl ţine este facultativ, dar Dan este încântat să vadă că studenţii lui îşi doresc să ajungă prezentatori de calitate în televiziune şi nu vedete. Un nume cu greutate al Universităţii, de peste zece ani, este lector univ. dr. Daniela Zeca, directorul canalului TVR Cultural, profesor de presă. Autoritate în televiziune şi cu o experienţă de peste 20 de ani, Daniela Zeca a învăţat presă într-o perioadă în care nu exista o facultate de profil, evoluând de la reporter până la director. „ Fac asta din două motive: unul afectiv şi unul profesional. Afectiv, fiindcă un profesor nu are vârstă, el este permanent aproape de noutate, de actualitate, de prospeţime - prin prisma studenţilor. Profesional pentru că consider o datorie morală să învăţ şi pe alţii ceea ce eu am învăţat timp de 20 de ani în televiziune”, spune directorul TVR Cultural.
Şi Prima TV se poate mândri cu un profesor la FJSC. Dan Cruceru, prezentatorul Focus Monden, predă de patru ani, la Universitatea Bucureşti, cursul de tehnici de argumentare.
Cunoscutul jurnalist Robert Turcescu a ales tot Facultatea de Jurnalism pentru a le preda studenţilor tehnicile de redactare.
Profesori de staruri
Şi Facultatea de teatru „I.L. Caragiale” are nume sonore din televiziune printre cadrele didactice deja consacrate. Marina Constantinescu, prezentatoarea emisiunii „Nocturne” de la TVR 1, a fost visiting profesor, master actorie şi, deşi nu mai predă, ţine în continuare conferinţe la mai multe facultăţi.
Mariana Constantinescu a fost cadru didactic şi la Şcoala de Teatru de la Limoges, a lui Silviu Purcărete. În relaţia cu studenţii, Marina Constantinescu militează pentru comunicare: „Este o deschidere către o lume care trebuie să nu aibă frontiere şi niciun fel de aroganţă”. Prezentatorul emisiunii „Film Românesc... personalităţi, stiluri”, de la TVR Cultural, prof. univ. dr. Laurenţiu Damian, predă regie şi scenaristică, iar prin mâna lui au trecut mulţi regizori ai generaţiei tinere. „Profesorul de măiestrie - de arta regiei, arta actorului, imagine, dans - este un om care dăruieşte ceva din talentul lui şi, mai ales, îi învaţă pe alţii să nu îi repete greşelile. Asta înseamnă generozitate. Poate de aceea mi-a plăcut să fiu profesor. Iar dacă am fost generos... asta poate să o spună alţii: Cristian Mungiu, Radu Muntean, Titus Munteanu, Tudor Giurgiu, Călin Netzer, Hano Hofer, Ion Puican, Paul Negoescu... A spus-o de mult cel trecut în nefiinţă - Cristian Nemescu”, spune Laurenţiu Damian.
FABRICA DE STARURI TV
Şcolile particulare atrag cu nume de marcă Şi alţi reprezentanţi de elită ai audiovizualului sunt profesori la şcoli particulare care pregătesc viitoare vedete. TV Academy promite cursanţilor întâniri cu Dan Negru, Melania Medeleanu, Ilie Ciurescu sau Răzvan Popescu, dar şi cu invitaţi speciali permanenţi cum ar fi Andreea Marin Bănică.
„Predau uneori, dar nu mă consider dascăl, e prea mult să spun asta. Însă mă simt privilegiată, pentru că, de fapt, eu sunt cea care îi provoacă la dialog pe cei tineri şi am multe de învăţat din acest schimb de experienţă. Îmi repugnă termenul de «vedetă», nu consider că mi se potriveşte, mai cu seama că, în România, sunt prea multe vedete pe metru pătrat”, e părerea Andreei Marin.
Fost ştirist al Antenei 1, Vlad Ionescu a renunţat la apariţiile televizate şi s-a implicat în proiectul personal „Şcoala de televiziune”. „Ca profesor este mai greu, mai ales că trebuie să comprim 15 ani de experienţă în televiziune, termeni tehnici, capacitatea de adaptare, în cele şase luni de curs. Profesorii la Şcoala de televiziune sunt Alessandra Stoicescu, Teo Trandafir sau Mihaela Călin, şi, după cum îşi doreşte Vlad Ionescu, în curând şi Dan Negru.
Vedeta Kanal D Gabriel Coveşeanu, prezentatorul emisiunii „Fata lui tata”, predă la Talent Media School: „Să predai este o experienţă interesantă. Eu nu vreau să mă erijez într-un profesor de televiziune, ci mai degrabă sunt un om care împărtăşeşte din experienţa lui. La cursurile mele, îi învăţ pe oameni să experimenteze cu ei înşişi”.
Simona Pătruleasa ar vrea să revină la copii
În faţa catedrei s-a aflat şi Simona Pătruleasa, ştirista de la Kanal D, dar nu pentru studenţi, ci pentru bobocii din primii ani de şcoală. „Perioada în care lucrat în învăţământ a fost una dintre cele mai minunate din viaţa mea şi sper să mă întorc cândva la catedră. Meseria de învăţătoare este cea mai frumoasă din lume însă, din păcate, nu este apreciată la adevărata ei valoare”, a spus Simona Patruleasa.