Haos la FRF: Vasile Avram l-a lovit cu pumnul pe Ion Crăciunescu

Haos la FRF: Vasile Avram l-a lovit cu pumnul pe Ion Crăciunescu

Haos la FRF astăzi la şedinţa Comisiei de Disciplină a FRF. Ion Crăciunescu susţine că a fost lovit de Vasile Avram, şeful CCA.

Ion Crăciunescu susţine că Vasile Avram l-a lovit astăzi cu pumnul în piept, după o discuţie în contradictoriu. Fost şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu e unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai actualului preşedinte al CCA, Vasile Avram.

"La finalul şedinţei Comisiei de Disciplină de la Federaţie, unde s-a judecat un memoriu făcut de CCA împotriva mea, Vasile Avram mi-a zis că vrea să discute ceva cu mine. L-am refuzat, dar s-a apropiat mai mult de mine. În momentul acela i-am spus că îi miroase gura, iar el a avut o reacţie incredibilă: m-a lovit cu pumnul în piept!", a declarat Ion Crăciunescu la digi sport.

"Mie nu mi-a închis gura nici Ceauşescu, mi-e mie frică de Vasile Avram?", a mai adăugat Ion Crăciunescu la sport.ro

Vasile Avram a dorit să prezinte şi propriul său punct de vedere: "Când am ieşit de la şedinţă, i-am spus domnului Crăciunescu că vreau să avem o discuţie. M-am apropiat de el, iar el mi-a spus să mă dau la o parte, că îmi miroase gura. Atunci m-am enervat şi eu. M-a jignit, m-a făcut gangster, m-a făcut impostor. Nu l-am lovit, este doar o invenţie de-a lui. Nici măcar nu l-am atins", a spusVasile Avram la digi sport.

Ne puteți urmări și pe Google News