Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului: "Puterea vrea monopol pe mass media"

Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului: "Puterea vrea monopol pe mass media"

Acuzaţii dure la adresa practicilor derulate de USL pentru a controla presa din România. USL aplică scenariul ICR şi în cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Valentin Jucan, membru CNA, denunţă planul pus la cale de lideri ai PSD. În frunte cu Valeriu Zgonea, prin care se doreşte schimbarea componenţei Consiliului pe criterii politice pe perioada verii până la alegerile din toamnă. România ar risca, astfel, o procedură de infringement. Jucan îl acuză pe preşedintele CNA, Rasvan Popescu, că negociază amenzile date televiziunilor şi că acţionează la stimuli politici.

Evenimentul zilei: Ce fel de restructurare doreşte USL să facă la CNA? Valentin Jucan: Răspunsul e că, deocamdată, nu s-au hotărât. Este clar însă că doresc să instituie controlul pe deciziile forului. Prestaţia CNA din ultimele luni i-a enervat la culme. Am aplicat exact legea adoptată de PSD în 2002. Am dat amenzi pe măsura derapajelor, ne-am luat treaba în serios. Semnale că se pregăteşte ceva am avut din timpul campaniei electorale: au fost făcute presiuni politice asupra noastră, am avut parte de emisiuni "dedicate" la Antena 3 pentru a fi intimidaţi. La mijlocul campaniei am fost chemaţi la Comisia de Cultură a Senatului unde am fost somaţi să acceptăm ca sâmbătă şi duminica să poată avea loc emisiuni electorale. Luasem o decizie în baza legii, în sensul interzicerii acestora. Acolo am asistat la un spectacol jalnic. Preşedintele Răsvan Popescu s-a dezis de decizie spunând că nu a semnat-o, deşi a votat pentru ea. Presiunea a fost mare, dar nu am cedat. Practic ce ştiţi că se pregă­teşte? Intenţia USL este să modifice legea, să adauge încă doi noi membri în CNA, să numească cât mai repede posibil oameni loiali, să controleze deciziile. Valeriu Zgonea se ocupă de această operaţiune sub supravegherea lui Ponta. O altă variantă este cea de revocare a membrilor pe motive inventate. Este stilul lor actual. CNA, ca organism autonom de reglementare, a fost înfiinţat în baza unei directive europene. Modificarea legii ar aduce atingere normelor europene şi, implicit, o procedură de infringement. După ceea ce s-a întâmplat cu nerespectarea deciziei CCR de către Victor Ponta, ne aşteptăm şi la alte abuzuri. Actuala Putere are nevoie de un bisturiu care să taie în audiovizual aşa cum vrea ea.

Care este atmosfera printre colegi, informaţiile acestea circulă? Pot să vă spun că preşedintele Răsvan Popescu îşi negociază un alt doilea mandat cu cei de la USL. Încearcă să negocieze în plen amenzile strict pentru a apăra anumite posturi de televiziune clientelare actualei Puteri. Este vorba, evident, de Antena 3. El are următoarea abordare: "Dacă dăm amenzi postului X trebuie să-l amendăm şi pe Y". Publicul nu ştie faptul că în ţările U.E amenda maximă dată în audiovizual este de 500 de mii de euro, în România este cea mai mică, de 50 de mii de euro. "Suntem într-o criză de încredere" Despre cum arată acum piaţa audiovizuală, în contextul izbucnirii acestui război politic, Valentin Jucan spune că suntem într-o criză de încredere: "Orice informaţii, chiar şi cele corecte şi importante, nu mai sunt crezute - orice spui la televizor nu mai este crezut în România. Opinia publicului este aceea că toate televiziunile sunt aservite şi că informaţia este manipulată. Din situaţia actuală pierde toată lumea: televiziunile, mass media în general, pierd credibilitate, politicienii pierd posibilitatea de a vorbi cu oamenii lucruri esenţiale, iar publicul îşi pierde dreptul de a fii informat".

500 de mii de euro este amenda pentru audiovizual în alte ţări UE

"Actua Putere are nevoie de un bisturiu care să taie în audiovizual aşa cum vrea ea. Intenţia USL e să modifice legea." susţine Valentin Jucan

CARTE DE VIZITĂ

VALENTIN JUCAN -31 DE ANI Membru CNA

  • Vicepreşedinte al Consorţiului organizaţiilor Studenţeşti Cluj - Napoca.
  • Consultant parlamentar, Direcţia pentru Afaceri Europene
  • Consilier al Ministrului Culturii şi Cultelor
  • Consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Citiţi şi:

  • Comunicat ICR: USL vrea subordonarea politică a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome
  • Guvernul Ponta şi-a ridicat în cap toată intelectualitatea română prin atacul la ICR. Sute de artişti contestă decizia
  • AFP, despre problema ICR: "O mobilizare puternică, rapidă şi în general rară, într-o ţară care a ieşit de sub dictatură în urmă cu 23 de ani"
  • Cineaştii se opun deciziei Guvernului Ponta de a lua ICR. "Ne aflăm în plină mineriadă"
  • Guvernul crede că Patapievici afecta sentimentul de apartenenţă la naţiunea română

Ne puteți urmări și pe Google News