Val de concedieri la marile companii globale. Scăderea încrederii și investițiile în AI pun presiune pe angajatori

Val de concedieri la marile companii globale. Scăderea încrederii și investițiile în AI pun presiune pe angajatoriSursă foto: Freepik.com

Tot mai multe corporaţii internaţionale anunţă concedieri masive, pe fondul încetinirii economice şi al tranziţiei accelerate către automatizarea bazată pe inteligenţă artificială, potrivit Reuters.

Val de concedieri în marile companii de tech datorită tranziției către AI

Giganți precum Amazon, Nestlé și UPS au anunțat mii de disponibilizări, pe fondul scăderii consumului și al presiunii investitorilor pentru eficiență după investițiile majore în inteligență artificială.

Potrivit unei analize realizate de Reuters, companiile americane au anunțat în octombrie peste 25.000 de concedieri, la care se adaugă cele 48.000 de posturi eliminate de UPS la începutul anului. În Europa, totalul depășește 20.000 de locuri de muncă, dintre care 16.000 provin de la Nestlé, care derulează cea mai amplă restructurare din istoria sa.

Companiile reduc posturile corporative, presate de investitorii care cer rezultate realizate de AI

Amazon a confirmat eliminarea a până la 14.000 de posturi din zona corporativă, iar surse apropiate companiei estimează că cifra ar putea ajunge la 30.000. Alte firme, precum Target, Procter & Gamble și Carter’s, au anunțat reduceri similare, vizând în special angajații de birou, segmente tot mai expuse automatizării.

inteligența artificială

inteligența artificială. Sursa foto: Freepik

Analiștii notează că aceste tăieri reflectă o tendință structurală a companiilor, pe fondul creșterii investițiilor în inteligență artificială cu 14% în ultimele luni. Potrivit unui sondaj realizat de KPMG, 78% dintre directorii americani se află sub presiunea acționarilor de a demonstra că automatizarea reduce costurile și crește profiturile.

Economiștii au sesizat o piață a muncii marcată de angajări și concedieri calculate

Economiştii avertizează că piaţa muncii traversează o fază de „low-hiring, low-firing”, în care firmele angajează puţin, concediază selectiv şi evită înlocuirea posturilor vacante.

Potrivit specialiştilor, dacă ritmul concedierilor se va accelera în viitor, acest lucru ar putea submina încrederea consumatorilor şi stabilitatea economiei din Statele Unite ale Americii, deja afectată de o inflaţie ridicată şi de tarife comerciale impuse de administraţia lui Donald Trump.