PRM a reuşit să treacă pragul electoral, după două încercări nereuşite. După ce a ratat, în 2007, calificarea pentru Bruxelles, iar un an mai târziu parlamentul de la Bucureşti, PRM a trecut ieri pragul electoral.
Potrivit rezultatelor finale oferite de Biroul Electoral Central la ora 17.00, PRM a obţinut 8,65% din voturi. În sondajul INSOMAR realizat ieri, la ieşirea de la urne, partidul obţinuse 7,2%, iar în estimarea CCSB 6,8%.
Corneliu Vadim Tudor nu a părut extrem de surprins de succesul electoral, invocând o serie de semne care-l prevesteau.
”Eu cred în numerologie. Azi( ieri-n.r.) e 7 iunie, locul 7 pe buletinul electoral, avem 7,2 procente, deşi sunt convins că scorul este mai mare”, a decretat liderul PRM, acuzând fraude electorale şi grăbindu-se să-l elogieze pe ”confratele mai tânăr”, Gigi Becali.
Acesta din urmă, după ce a spus că primul lucru pe care-l va face va fi o rugăciune, a început să se intereseze despre imunitatea pe care o va avea ca europarlamentar. Ca să nu mai aibă emoţii că ajunge iar în arest, colegul PRM-ist Codrin Ştefănescu l-a liniştit rapid. „Imunitatea unui europarlamentar este cea mai mare imunitate, mai mare decât cea românească. Este cea mai mare imunitate de pe glob”, i-a spus el lui Becali.
PSD şi PDL, umăr la umăr
Europarlamentarele n-au lămurit nici pe departe raportul de putere în interiorul Coaliţiei. PSD a devansat ”la mustaţă” PDL, diferenţele dintre cele două partide situându-se între 0,3% şi 0,6%. Astfel, INSOMAR a creditat PSD cu 31%, iar PDL cu 30,4%. Socialdemocraţii au obţinut, potrivit CCSB, 30,7%, iar democrat-liberalii 30,4%.
Ordinea în clasament este aceeaşi când îi priveşte pe ceilalţi competitori. PNL s-a situat pe locul al treilea, cu 16,6%, potrivit INSOMAR, şi 15,4%, conform CCSB. Poziţia a patra a fost adjudecată de UDMR cu 9,1%, respectiv 10,4%.
Potrivit rezultatelor parţiale oferite de Biroul Electoral Central la ora 11.00, PSD+PC ar fi obţinut 30,82%, PDL-29,75, iar PNL 14,53% din opţiunile electoratului.
Eba are emoţii
Candidatura sub sigla reprezentând numărul de la maşină pare a-i fi purtat noroc Elenei Băsescu. În sondaje depăşind la limită cele 3,3% necesare pentru un loc în Parlamentul European, Eba are încă emoţii, rezultatele oficiale putându- se schimba în orice moment în defavoarea ei. Fiica preşedintelui a fost creditată de INSOMAR cu 3,4%, iar de CCSB cu 3,6%, în timp ce BEC a anunţat,LA ORA 11.00, că EBA a obţinut 4,22% din voturi.
Ceilalţi eurocandidaţi nu au reuşit să se apropie măcar de pragul electoral.
PNŢCD a obţinut, potrivit INSOMAR, 1,3%, iar Forţa Civică 0,4%. CCSB a creditat cele două partide cu 1,8%, respectiv 0,6%. De asemenea, independentul Pavel Abraham a reuşit să adune 0,6% din voturi, potrivit INSOMAR, şi 0,5%, conform CCSB. Studiul INSOMAR a fost efectuat pe un eşantion de 28. 803 persoane şi are o marjă de eroare de 1,5%.
PSD RECLAMĂ VICTORIA FURATĂ
Baronii locali ai PSD strigă „Hoţii!”
Rezultatele euroalegerilor au produs nemulţumire în rândul liderilor PSD. Deşi au clamat victoria, social-democraţii nu şi-au ascuns iritarea că au ieşit la egalitate cu PDL. „Speram ca diferenţa să fie mai mare”, şi-a recunoscut Mircea Geoană dezamăgirea.
Rezultatele arătau o situaţie atât de indecisă încât liderii PSD nu credeau deloc că au câştigat. Au avut nevoie să primească un mesaj scris de consultanţii partidului cu mesajul pe care să-l dea dacă vor fi întrebaţi de presă. „PSD a câştigat alegerile pentru Parlamentul European”, era prima idee înscrisă pe o foaie de hârtie, distribuită tuturor liderilor partidului imediat după afişarea rezultatelor. Cu figuri nedumerite, PSD-iştii citeau şi încercau să memoreze mesajul primit de la consultanţii electorali.
Năstase vede o remiză
Nici Adrian Năstase nu a văzut rezultatul PSD drept o victorie. „Din nou se pare o remiză”, a comentat el. „Rezultatele reflectă o situaţie de aşteptat. E status quo, adică se repetă ponderea partidelor de la alegerile naţionale. Deci nu s-a schimbat foarte mult din acest punct de vedere”, a comentat şi Ion Iliescu. Iar Geoană a încercat un mesaj de îmbărbătare pentru alegerile prezidenţiale: „Ne pregătim pentru adevărata victorie a PSD din toamnă”.
Eşecul, descris de Mircea Geoană drept „o victorie la limită”, a fost scuzat prin acuzaţii de fraudă electorală. Toţi liderii PSD, de la Mircea Geoană şi Adrian Năstase până la baronii locali Liviu Dragnea şi Marian Vanghelie, şi-au acuzat partenerii de coaliţie de furt electoral. Geoană a reclamat o sistematică fraudare a alegerilor, devenită o specialitate a PDL demnă de cartea recordurilor”. „În 2009, numele Băsescu aduce voturi doar cu autocarul” a comentat Geoană maliţios. „Vom depune la parchet o sesizare cu toate măgăriile pe care le-au făcut. Cer verificarea tuturor celor care au venit cu turismul electoral”, l-a completat şi Vanghelie.
Cu ochii pe PDL
Mircea Geoană a facut „un apel la reprezentanţii PSD din secţiile de votare să fie vigilenţi la maxim la numărarea voturilor” pentru a preîntâmpina „acţiunile de fraudare ale PDL”. Aceeaşi temere a fost exprimată şi de Adrian Năstase: „Rezultatul ca atare este unul bun, care sper că nu va mai fi afectat de specialiştii lui Stalin, trimişi de obicei de PDL să numere noaptea. Pentru că întotdeauna dimineaţa Traian Băsescu şi prietenii lui s-au dovedit că sunt mai buni la aritmetica electorală decât noi”.
Mesajul că PDL a fraudat alegerile a fost distribuit de la centru şi liderilor judeţeni ai PSD. Odată cu inocularea victoriei PSD, baronii locali au fost instruiţi să reclame frauda PDL. În ciuda acuzaţiilor de furt electoral, so cial-democraţii nu s-au arătat grăbiţi să părăsească coaliţia şi rămân în parteneriat cu PDL.
FIICA RĂTĂCITOARE
Emil Boc: bine ai venit acasă Elena!
PDL şi-a făcut intrarea în noul Parlament European sub semnul întoarcerii fiicei rătăcitoare. După mandatul pe care exit-pollurile i l-au estimat la ora 19.00, Elena Băsescu a fost vedeta serii din curtea de la Modrogan, în timp ce Theodor Stolojan a trecut discret din primul rând al cadrului televizat în al patrulea.
Ca într-un scenariu de film, fiica preşedintelui a revenit, strigând- o pe Sanda, fosta secretară a tatălui său, a trecut ţopăind din braţele Monicăi Iacob Ridzi în cele ale Elenei Udrea şi apoi ale lui Emil Boc, ca să iasă fluturând carnetul de partid reînnoit. În loc de genericul de final, Boc a rostit părinteşte, din capul scărilor: “Bine ai revenit acasă, Elena, bine ai revenit acolo de unde nu ai plecat niciodată”.
Mandat supervizat pas cu pas
Primul act al scenariului politico-înduioşător a venit încă de la anunţarea rezultatelor estimate de exit-poll-uri. Cu voturile pentru EBA asigurate încă din prima parte a zilei şi confirmate constant prin videoconferinţe cu toate filialele partidului, liderii PDL au ieşit să întâmpine închiderea urnelor fără emoţii. Bifarea mandatului independentei susţinute de “prietenii” din PDL i-a făcut să nu se îngrijoreze nici de faptul că rezultatul partidului figura în exit-poll-uri după cel al PSD.
“Salut victoria şi reuşita unui tânăr politician, Elena Băsescu, care a confirmat că este un politician european de care România are nevoie, câştigând votul de încredere al românilor. Felicitări, Elena! Te aşteptăm acolo unde îţi este locul, în PDL”, a lansat Boc în eter primele laude, după o previziune succintă că „numărătoarea finală va consfinţi victoria PDL”.
„O să facem cu două puncte în faţa lor, staţi liniştiţi”, întărea Vasile Blaga pentru cei care se mai gândeau la scorul partidului. Tot Elena Băsescu a fost şi subiectul primului telefon primit de Blaga la ora 21.00. “Da, da, îi bat, îs bătuţi. Am văzut, am văzut, are 4. Intră”, s-a văzut el captat prin surprindere de microfoanele instalate la partid.
„Dacă nu m-ar fi susţinut tata...”
În ultimele sale minute de independenţă, Elena Băsescu şia descoperit plăcerea de a vorbi la camerele de luat vederi. Când va semna adeziunea? „Ştie domnul Boc”. Omul căruia trebuie să-i mulţumească? „Tata. Dacă n-ar fi fost susţinerea familiei mele nu aş fi ajuns niciodată aici”. Şi, totuşi, nicio lacrimă.
SIRENA PREŞEDINTELUI
EBA: „Succesurile au fost un eşec scuzabil”
Elena Băsescu (EBA) a aşteptat, în prima parte a serii, la sediul de campanie din bulevardul Ghencea rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Sufocată de camerele de luat vederi, mezina preşedintelui a regretat enorm că nu se află în aer liber, mai precis, ”în curtea din Modrogan a PD-L”, curte în care spune că a crescut. ”Aici mă sufoc”, a exclamat EBA care era însoţită de cele mai bune două prietene ale ei, pre-zenţe foarte frumoase – genul Bamboo - şi foarte tăcute – motivând un caracter introvertit.
Cu puţin timp înainte de afişarea rezultatelor, la sediul din Ghecea şi-a făcut apariţia, ”tiptil”, Traian Băsescu. Acesta le-a făcut semn ziariştilor să tacă, şi să devină complici la surpriza pe care i-o pregătise fiicei sale. Deconspirat, Băsescu a captat întreaga atenţie a mass media şi a mărturisit că a pregătit-o mai de-grabă pentru un eşec pe fiica sa. ”E bine că a luat şi ea 2-3% acolo. E un început bun pentru cariera de politician”, a declarat şeful statului.
De la sediul de campanie din Ghencea, Elena Băsescu a plecat direct spre Modrogan, şi s-a reînscris în PD-L. Ea a acuzat-o pe Alison Mutler de la Asociated Press că de la ea i se trag toate belelele de imagine, că ”a scris rău” de ea şi ”a făcut reclamă proastă României peste hotare”. Aceasta a mai declarat că ”succesurile au fost un eşec scuzabil”.
În biroul Elenei, sub un tablou care-o înfăţişează pe fiica sa în formă de sirenă (!?!), preşedintele şi-a manifestat indignarea. ”Cum, pleacă la PDL la sediu? Eu venisem să-mi iau copilul acasă, făcusem planuri să o scot pe ea şi pe maică-sa în oraş”. (Vlad Stoicescu, Andrei Crăciun)
PNL ACUZĂ FRAUDA PUTERII
Antonescu le-a mulţumit românilor care au votat o singură dată
“Aş vrea să le mulţumesc tuturor românilor care şi-au exercitat astăzi dreptul la vot, celor care şi-au exercitat dreptul la vot o singură dată şi neplătiţi în ziua alegerilor”, a fost prima reacţie a liderului PNL, Crin Antonescu, după afişarea rezultatelor exit-pollurilor.
Ilegalităţile de la a fost tema centrală a discursului lui Antonescu. “Împreună cu cei care s-au prezentat cinstit la vot, am fost singuri în faţa a doua partide care, deşi la guvernare, au anunţat ele însele, de dimineaţa până seara, o sumedenie de fraude şi de ilegalităţi”, a comentat liderul PNL. El şia manifestat dezamăgirea faţă de faptul că “nici eu, nici PNL, n-am reuşit să convingem această majoritate tăcută, dezgustată, lipsită de speranţă să vină la vot”. “Realitatea electorală a arătat că România e ca o ţară părăsită, pradă hoţilor”, a comentat Antonescu. El a spus că ar fi existat “complicităţi, inclusiv din afara clasei politice”.
PNL se bazează pe 5 locuri sigure
Liderii PNL şi-au petrecut ziua de ieri pe teren sau la sediul central, trăgând speranţă că vor reuşi să atingă pragul de 20% în opţiunile românilor. Toată această stare de spirit era alimentată de informaţiile neoficiale potrivit cărora , în cursul după-amiezii, partidul avea 18-19% în exit-polluri. Totuşi, cu aproximativ 30 de minute înainte de anunţarea exit-pollurilor oficiale, unul dintre membrii staff-ului lui Antonescu i-a anunţat pe liderii partidului că rezultatul care va fi anunţat pentru PNL va fi de 16%.
În aceste condiţii, liderii partidului au ieşit în curtea sediului pentru a comenta rezultatelele alegerilor. Crin Antonescu a încercat să îşi ascundă dezamăgirea sub un zâmbet, în timp ce traversa curtea spre locul de unde urma să privească rezultatele. Ludovic Orban gesticula în permanenţă, vorbind despre autocarele cu alegătorii PDL şi PSD, care ar fi modificat rezultatul alegerilor. La fel de abătuţi erau şi ceilalţi lideri: Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu sau Varujan Vosganian.
Candidaţii s-au strâns şi ei în curtea PNL. Dacă primele clasate Norica Nicolai, Adina Vălean sau Renate Weber erau ceva mai relaxate, cel mai afectat era Ben-Oni Ardelean, clasat pe locul 6, alb la faţă de supărare, după ce devenise clar că PNL se bazează doar pe 5 locuri sigure, iar un al şaselea loc e mai greu de obţinut. Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu a venit la sediul central, el anunţând că are program în circumscripţie la Cioflinceni.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 11:00.
CITIŢI ŞI:
Marian-Jean Marinescu: „Becali şi Vadim vor cânta singuri în baie”
PREZENŢA LA VOT LA ÎNCHIDEREA URNELOR- 27,21%
Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”
Cei mai mulţi au „votat” la Loto
„Europa să ne dea fonduri”
Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne
Băsescu, de la urne la hipermarket
Liberalii au visat toată ziua la 20%
Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL
Politicieni la vot
REACŢII. Băsescu, mândru de EBA
Românii preferă să voteze europarlamentarii străini