Începutul lunii iulie vine, pe litoralul românesc, cu scumpiri chiar și cu 30 la sută a tarifelor de cazare, dar în contextul pandemiei, din teama de a nu pierde turiștii, mulți hotelieri păstrează câteva oferte. O zi în plus sau reduceri pentru încă o noapte de cazare.
Cazarea la hotelurile de pe litoralul românesc este mai scumpă, începând din data de 1 iulie, dar numai pentru cei care nu și-au cumpărat vacanțe din vreme, prin sistemul early booking sau cu rezervare anterioară. În Mamaia sau în sudul litoralului lucrurile nu diferă prea mult. Toți hotelierii vor să câștige, așa că puțini sunt cei care nu majorează tarifele la cazare. Mai ales pentru turiștii care vin direct la recepție.
Se întâmplă în fiecare an în perioada 1-15 iulie, când tarifele cresc, intrându-se astfel în sezon intermediar. Este o practică aplicată în toate locațiile turistice din lume, spun hotelierii. Explicația ar fi că o creștere a cererii justifică un tarif mai mare. Și atunci, fiecare agent economic, în funcție de puterea lui de vânzare, își stabilește un tarif adecvat astfel încât să-și valorifice la maxim locația. De la 1 iulie, tarifele cresc cu până la 30 % în funcție de decizia economică a fiecărui hotelier.
Agențiile de turism, la rândul lor, susțin că în vârf de sezon estival, 15 iulie-15 august, în funcție de gradul de confort al hotelurilor, diferența față de luna iunie este 60-70%. „Sunt de fapt prețuri stabilite cu un an înainte de către hotelieri pentru agențiile de turism. Următoarea etapă este undeva între 15-20 iulie și vor începe să scadă după 15 august pentru ca, la început de septembrie, să asistăm la tarife la fel de mici ca în luna iunie”, explică șeful unei agenți de turism de pe litoral, Cristian Bărhălescu.