Va ninge în Ajunul Crăciunului. Atenţie la cauciucurile de iarnă!

Va ninge în Ajunul Crăciunului. Atenţie la cauciucurile de iarnă!

Moşul ar putea veni pe zăpadă. Poliţiştii îi atenţionează pe şoferi să fie prudenţi, iar pentru siguranţa lor să nu intre cu maşinile pe şosele cu polei, fără pneuri de iarnă.

Meteorologii anunţă că vom avea zăpadă de Crăciun. Potrivit celor de la Accuwheather, va ninge în majoritatea oraşelor în ziua de 23 decembrie şi, în unele regiuni, şi de Ajun. Excepţie face vestul ţării, unde sunt condiţii de lapoviţă. Cei care şi-au programat concediul la munte ar putea avea o supriză plăcută. Meteorologii de la Accuwheather spun că va ninge în cele două zile de dinaintea Crăciunului. În zona Poiana Braşov, minima va fi de -3 grade Celsius, iar maxima ar putea ajunge la valoarea de -13 grade Celsius. Va ninge pe 23 decembrie şi în zona Valea Prahovei, unde temperaturile ar putea ajunge la minime de -13 grade. În zona montană din Moldova ar putea ninge în ambele zile de dinaintea Crăciunului. În staţiunea Vatra Dornei, sunt preconizate temperaturi între -7 şi -17 grade Celsius. La Bucureşti ar putea ninge pe 23 decembrie, iar în ziua de Ajun, cerul va fi înnorat. Potrivit Accuwheather, temperaturile vor fi între -2 şi -9 grade.

Click pe imagine pentru a mări

ÎNDRUMAR Anvelopele de vreme rece provoacă efectul "zăpadă-zăpadă" Poliţiştii au amendat deja 18 şoferi care nu aveau maşinile echipate cu cauciucuri de iarnă şi vor continua controalele în următoarea perioadă. Sunt valabile aceleaşi prevederi: Aplicarea. Nu există o perioadă calendaristică, poliţiştii dau amendă de fiecare dată când pe carosabil sunt condiţii de polei sau zăpadă. Amenda. Este între 9 şi 20 de puncte, de la 603 la 1.430 lei. Cei care sunt prinşi rămân fără certificatul de înmatriculare al maşinii. Şoferul primeşte o dovadă care e valabilă 15 zile. În acest timp, trebuie să-şi cumpere cauciucuri de iarnă. Apoi merge la RAR, iar cu avizul de acolo îşi recuperează certificatul de înmatriculare de la Poliţie. Când se folosesc? Producătorii recomandă folosirea cauciucurilor de iarnă atunci când temperaturile coboară sub 7 grade Celsius. Trebuie să aibă marcajul "fulg de nea" sau inscripţia M+S. Aceste însemne arată că respectivele anvelope au fost testate şi omologate. Cum acţionează? Datorită forţei de apăsare, apare o energie care se transformă în căldură şi topeşte zăpada. Cauciul alunecă pe această apă formată. Tăieturile lamelare şi curbe de pe cauciucurile de iarnă "agaţă" zăpada, iar cu cea de pe carosabil creează efectul "zăpadă-zăpadă", dând o aderenţă bună. E bună varianta secondhand? Legea precizează că putem merge cu un cauciuc până la limita de uzură a canalelor de 1,6 mm. Testele au arătat că de la 8 mm, cât are un cauciuc nou, până la 4 mm aderenţa e mai scăzută, dar de la 4 mm scade abrupt, iar şoferul poate avea probleme serioase.

Ne puteți urmări și pe Google News