Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Piturca se arata ingrijorat inaintea partidei de asta-seara cu Belarus.
Echipa nationala de fotbal a Romaniei va infrunta asta-seara formatia Belarusului, intr-un meci important pentru calificarea la Euro 2008. In partida programata pe stadionul „Dinamo” din Minsk, de la ora 19.00 (in direct, la TVR 1), selectionerul Victor Piturca nu se poate bizui pe atacantul Ciprian Marica.
Jucatorul de la VfB Stuttgart are o raceala puternica si nu s-a antrenat ieri alaturi de coechipieri, ramanand la Hotelul Victoria, unde sunt cazati tricolorii.
Mizeaza pe Sergiu Radu? Piturca s-a aratat afectat de absenta lui Marica: „Am pierdut un jucator important. Ciprian are febra mare. A facut patruzeci de grade, iar acum (n.r. - ieri) i-a scazut la 38-39 de grade.
Sansele sa poata juca sunt minime. Speram sa se refaca pana la meciul cu Germania, de miercuri. E o problema, pentru ca se creasera niste automatisme de joc. Pe 9-10 posturi suntem acoperiti, dar avem o gaura in atac. N-ar fi un risc daca ar juca Sergiu Radu. La lot ajung doar fotbalisti consacrati”.
Piturca l-a convocat in premiera pe Sergiu Radu, dupa ce mai bine de un an s-a incapatanat sa nu aiba ochi pentru atacantul care face furori in Bundesliga. Acum, selectionerul pare nevoit sa mearga pe mana inaintasului de la Wolfsburg.
Antrenorul are insa si motive de bucurie. „Toti jucatorii sunt in forma. Meciul cu Belarus va fi mai greu decat deplasarea din Albania (n.r. - meci castigat cu 2-0). Mutu s-a antrenat bine, dar trebuie sa confirme si la meci.”
Ionut Lupescu, directorul general al FRF, era mai putin ingrijorat de absenta lui Ciprian Marica. „Spuneti ca ne va lipsi experienta lui? Sa fim seriosi, are doar 21 de ani!”, a motivat „Kaiserul”.
Tricolorii au efectuat ieri, la pranz, antrenamentul oficial intr-o atmosfera destinsa. La sedinta de pregatire a asistat si gasca federalilor, in frunte cu Mircea Sandu. „Nasul” chiar a coborat din tribuna si a incercat cateva jonglerii cu mingea, dupa o scurta, dar intensa sesiune de „stretching”.
Radiografie
Belarus, o tara care aminteste de Romania anilor ‘94-’95
Cand aterizezi in Belarus, ai primul soc. Pe aeroport, in loc de morocanosii agenti de paza cu care esti obisnuit, te intampina o domnisoara parca evadata dintr-o agentie de modelling. Tocuri cui, uniforma verde, „regulamentara”, zambet retinut, serios. Parca suporti mai usor formalitatile birocratice, destul de alambicate.
Urmeaza drumul spre Minsk, oras aflat la 53 de kilometri. Spre deosebire de romani, bielorusii s-au gandit ca nu ar fi rau ca aeroportul numarul unu al tarii sa nu fie in buza capitalei si sa sugrume tot traficul. Din sens opus parca nu vine nicio masina. Soseaua e impecabila, concureaza orice autostrada din visele frumoase ale tuturor ministrilor de transporturi din Romania. Cat vezi cu ochii - verdeata.
Gospodarul Lukasenko
In preajma aeroportului n-a inflorit inca o „Pipera” locala. Sunt cateva vilute, dar nu exista termen de comparatie cu „paradisul” din Nordul Bucurestiului. „Money, „biznis”„, ne spune soferul, aratand spre locuintele imbogatitilor bielorusi. Sunt cateva dintre cuvintele pe care le intelege in engleza. Aceleasi pe care le intelegeau si romanii, imediat dupa ‘90.
Obisnuiti cu mizeria din Bucuresti, ne manifestam zgomotos uluirea fata de strazile care arata de parca ar fi spalate non-stop. „Ehe, prezident...”, zice soferul nostru cu mandrie, dupa care adauga ceva in rusa, din care intelegem ca „prezident” Lukasenko e „gospodar”. In Minsk, al doilea soc.
Bulevardele sunt atat de largi incat senzatia de spatiu e colosala. Cladirile sunt colorate frumos, par mai degraba din Germania decat din fosta Uniune Sovietica. „Novi raion” e un cartier nou, ni se explica. Aici stau alti imbogatiti recent.
In inima orasului, aceleasi bulevarde largi, brodate pe margini cu cladiri imense. Biblioteca „Lukasenko” e o opera care ar face invidios orice arhitect. Pe strazi, nimic nu justifica „dictatura” despre care vuieste Occidentul.
Firmele vestice au impanzit spatiul ex-sovietic, iar capitalismul pare cat se poate de dezlantuit. Belarusul e, mai degraba, o varianta upgradata a Romaniei din anii ‘94-’95. Mai putin haosul care a permis imbogatitilor din tranzitie sa devina „respectabili” oameni de afaceri. In Belarus e ordine. Unii spun ca prea multa ordine.
In Minsk, masinile rusesti le tin companie celor occidentale intr-un trafic lejer, in care nimeni nu claxoneaza. Peste tot sunt arborate steaguri cu insemnele nationale. „E sarbatoare mare. 940 de ani de la prima atestare documentara”, ne lamureste un localnic. Salariu de 200-300 de dolari
Spre deosebire de Bucuresti, notiunea de parc nu a disparut in Minsk. Tot orasul pare un parc imens. Imbacsiti cu noxele din tara, plamanii nostri se rasfata. Tinerii se odihnesc pe bancute, in timp ce trag serios la masea din sticle cu votca sau cu bere, foarte ieftine (echivalentul a 1 sau 2 lei).
Doamnele, tinere si mai putin tinere, sunt atat de frumoase incat ai senzatia ca, daca s-ar fi ratacit prin Belarus, Ulise n-ar mai fi ajuns niciodata inapoi la Penelopa.
Noaptea, intregul oras se metamorfozeaza intr-un bar in aer liber. La chioscuri gasesti orice gen de publicatie, inclusiv reviste pentru adulti, cazinouri si cluburi de noapte sunt peste tot, iar despre cum merg treburile tarii oamenii vorbesc liber. Unii mai cu teama, foarte putini cu ura. Despre bielorusi se spune ca sunt „rusii puri”, „rusii albi”, cei necuceriti de tatari. Cu siguranta, influentele vin mai degraba din Polonia si din tarile baltice, decat din stepele Asiei.
Bielorusul de rand din capitala nu e bogat. Castiga cam 200-300 de dolari pe luna, se imbraca modest, nu vorbeste nicio limba straina si e din cale afara de politicos. Hotelurile nu exceleaza la capitolul servicii, iar la terasele din centru, scaunele din lemn pe care scrie „Coca-Cola” sunt expuse ca sa atraga. Si atrag. Iar McDonald’s e inca un „loc de fite”. Comunismul a trecut si n-a trecut. Dar semnele clinice ale unei boli politice atat de crunte ca dictatura nu se vad in viata de zi cu zi a acestor oameni.
Recomandările noastre
