Utilizarea repetată a antibioticelor poate provoca cancer

Utilizarea repetată a antibioticelor poate provoca cancer

Utilizarea repetată a medicamentelor antibiotice este asociată cu un risc crescut de cancer, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică din Finlanda, preluat de YLE News şi citat de Mediafax.

Cercetătorii institutului avertizează că rezultatele trebuie analizate cu precauţie, însă adaugă că acestea sunt cele mai puternice dovezi care vin în sprijinul asocierii dintre antibiotice şi cancer.

Acest lucru nu indică faptul că s-a dovedit existenţa unei relaţii cauză-efect, ci mai degrabă că există o asociere.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat peste trei milioane de dosare medicale ale unor pacienţi cărora li s-au administrat antibiotice în perioada 1995 - 1997.

În cadrul aceluiaşi grup s-a analizat rata de cazuri de cancer înregistrată în perioada 1998 - 2004.

Studiul a scos la iveală că persoanele care au primit două până la cinci tratamente cu antibiotice au prezentat cu 25% mai multe probabilităţi de a dezvolta cancer faţă de cei care au primit doar un tratament cu acest tip de medicamente.

Persoanele cărora li s-au prescris peste şase tratamente cu antibiotice au prezentat cu 33% mai multe riscuri de a dezvolta cancer.

Acest lucru include cu 40% mai multe riscuri de cancer la prostată, cu 14% mai multe riscuri de cancer mamar, cu 80% mai multe probabilităţi de cancer pulmonar şi cu 15% mai multe riscuri de cancer intestinal.

Ne puteți urmări și pe Google News