Parlamentarii, chemaţi din vacanţă. Sesiune extraordinară, mâine, de la 10.00

Parlamentarii, chemaţi din vacanţă. Sesiune extraordinară, mâine, de la 10.00

Parlamentul se va reuni mâine în sesiune extraordinară, începând cu ora 10,00, pentru discursul premierului Victor Ponta, precum şi pentru a discuta despre desemnarea conducerilor SRR şi SRTV, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

De asemenea, Camera Deputaţilor se va întruni,mâine, de la ora 16.00, în sesiune extraordinară, pentru a discuta mai multe proiecte de lege care riscă să fie adoptate tacit, a anunţat vicepreşedintele Camerei Eugen Nicolicea. Şi Senatul se va întruni, mâine, tot de la ora 16.00. Senatorii urmează să discute proiectele de lege restante, precum şi legea privind votul uninominal, care a fost declarată neconstituţională, dacă până atunci va sosi motivarea CC. Uniunea Social Liberală a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 3-6 iulie pe tema sistemului uninominal "pur" declarat neconstituţional de CCR. Senatorul Ilie Sîrbu a depus luni la Biroul Permanent al Senatului cererea pentru organizarea unei sesiuni extraordinare în perioada 3-6 iulie. Motivul este legea votului uninominal declarată neconstituţională de Curte, dar şi discutarea proiectelor de legi nefinalizate. Şi Guvernul se va reuni azi în şedinţă extraordinară, cu începere de la ora 19.00.

Ne puteți urmări și pe Google News