Urzeala Tronurilor. Marea tocmeală pentru stăpânirea Europei
- Adrian Pătrușcă
- 29 mai 2019, 00:00
Urnele s-au închis. Acum încep jocurile de culise: comploturi, negocieri și trădări pe seama voturilor europenilor. Macron și Merkel, doi betegi înfrânți în alegeri, sunt protagoniștii târguielii.
Negocierile oficiale pentru desemnarea noilor conducători ai instituțiilor europene au început marți seara, la Bruxelles. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, este cel care a deschis tratativele în cadrul unui summit extraordinar, organizat în urma alegerilor europarlamentare din 23-26 mai.
Tusk are la dispoziție mai puțin de o lună pentru a ajunge la un acord între numeroasele părți implicate.
„Acum începe Urzeala Tronurilor pentru a stabili cine ce funcție va deține”, declara duminică seara, imediat după închiderea urnelor, unul dintre pretendenții la președinția Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans.
Referirea olandezului la serialul TV este de rău augur, dat fiind că Urzeala Tronurilor este un lung șir de comploturi, trădări și masacre, al cărui deznodământ surprinzător i-a dezamăgit pe fani, comentează AFP.
Pozițiile afișate de liderii europeni înaintea summit-ului par să-i dea dreptate lui Timmermans.
Dreapta pro-europeană, grupată în Partidul Popular European (PPE), revendică șefia executivului de la Bruxelles, pentru bavarezul Manfred Weber. „Am câștigat alegerile și «spitzenkandidatul» PPE Manfred Weber va fi președintele Comisiei”, susținea tot duminică seara Joseph Daul, președintele PPE.
Sistemul de «spitzenkandidați» implică desemnarea de către fiecare grup din Parlamentul European a unui candidat cu șanse mari la șefia Comisiei, urmând ca prin negocieri de culise și apoi prin vot, să fie desemnat cel care va obține majoritatea.
Partidul Popular urma să își întrunească forul de conducere plus șapte dintre cei opt șefi de stat și de guvern din UE pentru a-și afișa unitatea și sprijinul față de Weber înaintea summitului extraordinar.
„Manfred Weber este în poziția de lider și îl vom ajuta să obțină o majoritate în Parlamentul European”, anunța luni președinta Uniunii Creștin Democrate (CDU) din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer.
Dar PPE, deși a rămas cel mai puternic grup din Parlamentul European, a ieșit slăbit din alegeri. El a pierdut 40 de locuri, dintre care 29 în urma rezultatului anemic obținut de CDU. Colac peste pupăză, cancelarul austriac Sebastian Kurz a fost dat jos de la putere luni, în urma unei moțiuni de cenzură.
La acestea se adaugă și ostilitatea lui Viktor Orban față de desemnarea lui Manfred Weber. Liderul Fidesz, autorul celei mai detașate victorii în alegerile europarlamentare din întreaga UE, a fost suspendat din PPE ca urmare a atitudinii sale anti-imigrație.
Macron, obligat să lucreze pe la spate
Mai mulți lideri europeni vor încerca să determine PPE să renunțe la candidatul său pentru a evita un blocaj. Francezul Emmanuel Macron conduce răzmerița față de desemnarea lui Weber, dar și el a ieșit șifonat din alegeri. „Macron a pierdut confruntarea cu Marine Le Pen”, au răspuns mai mulți oficiali PPE atunci când au fost rugați de AFP să comenteze opoziția acestuia.
Emmanuel Macron se bazează pe sprijinul a opt șefi de stat și de guvern din familia liberală și va solicita ajutorul a cinci lideri socialiști. Cel mai proeminent dintre aceștia este premierul spaniol Pedro Sanchez. Acesta a fost curtat atât de Macron, care s-a grăbit să-l invite luni la un dineu, cât și de Angela Merkel (care îl sprijină pe Weber), cu care a avut o discuție marți, înainte de summit.
„Un anumit număr de șefi de stat vor căuta să torpileze un «spitzenkandidat», dar nu și sistemul «spitzenkandidaților»”, a afirmat un înalt responsabil european.
Macron mizează pe negocierile de culise, pentru a-l bloca pe Weber. Însă un vot în Consiliul European este exclus: „Nu o să vedeți Franța votând împotriva Germaniei. Ar fi un semn de criză”, a explicat oficialul citat.
Război în Parlament
Parlamentul European se pregătește și el de confruntare. Cu rezultate foarte bune în alegeri, Verzii și Liberalii contestă desemnarea automată a candidatului grupului parlamentar celui mai puternic. Weber de la PPE, în cazul de față. Dar nici nu acceptă să le fie impus un candidat decis de liderii țărilor membre în Consiliul European.
Succesorul lui Jean-Claude Juncker va trebui să obțină majoritatea absolută în Parlamentul European, adică 376 de voturi. Or, această majoritate este imposibil de realizat fără PPE. Așadar, șansele lui Frans Timmermans și ale candidatei liberalilor, daneza Margrethe Vestager, sunt nule dacă PPE nu retrage candidatura lui Manfred Weber.
Dacă acesta s-ar retrage în urma demersurilor de culise conduse de Macron, ar fi necesar un acord între socialiști și liberali asupra unui candidat comun. Acord care, până acum, nu s-a încheiat.
Se schimbă birocrații
Cinci instituții europene își vor schimba conducătorii în lunile următare: Parlamentul - la începutul lui iulie, Comisia, Înaltul Comisariat pentru Diplomație și Banca Centrală Europeană – în noiembrie, Consiliul – începutul lui decembrie.
Și pentru acestea va fi o mare târguială între puternicii Europei. „Va începe o negociere pentru repartizarea posturilor și, la final, dacă toată lumea va fi mulțumită, atunci acordul va fi făcut”, a declarat pentru AFP un lider al PPE.