Urmărit internaţional, Romel a fost prins la Bacău

Urmărit internaţional, Romel a fost prins la Bacău

Un bărbat din Bacău, urmărit internaţional de autorităţile austriece pentru comiterea a 16 infracţiuni de furt prin efracţie, tâlhărie şi furt de auto, a fost prins, ieri, de poliţiştii băcăuani.

Cristinel - Romel O., are 40 de ani şi a fost de pistat de pPoliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău.  Acesta era urmărit internaţional la solicitarea autorităţilor austriece, care au emis pe numele lui un mandat european de arestare. Cristinel-Romel a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de justiţia austriacă. După ce a fost prins, băcăuanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis o ordonanţă de reţinere pe numele lui. Ulterior, Curtea de Apel Bacău a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în baza căruia a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. Urmează declanşarea procedurii de predare către autorităţile austriece.

Ne puteți urmări și pe Google News