Megaupload.com, unul dintre cele mai mari site-uri de sharing, închis de autorități

Megaupload.com, unul dintre cele mai mari site-uri de sharing, închis de autorități

Guvernul american a închis site-ul de content sharing megaupload.com, sub acuzațiile de încălcare gravă a drepturilor de autor. megaupload.com este al doilea cel mai popular astfel de site din lume, potrivit Torrentfreak, cu circa 400 de milioane de vizualizări lunar.

Fondatorul site-ului, Kim Dotcom, pe numele lui adevărat Kim Schmitz, de 37 de an, a fost arestat în Noua Zeelenadă. Alți patru directori au ajuns după gratii în urma unei operațiuni deamploare a polițiștilor din această țara, care a dus și la confiscarea unor bunuri în valoare de câteva milioane de dolari. Site-ul este acuzat că ar fi adus prejudicii de o jumătate de miliard de euro prin nerespectarea drepturilor de autor.

Autoritățile americane au pornit o oefensivă împotriva pirateriei online. Inițiativa lor nu este susținută de companiile mari din online, precum Google și Facebook, care susțin că legislația, în formula actuală, încurajează cenzura.

Cel mai popular site de file sharing în limba engleză este în prezent 4shared, care strânge 2,5 miliarde de vizualizări lunar, iar numărul se află în creştere. Pe locul al doilea se afla Megaupload cu 400 de milioane de vizualizări, urmat de Mediafire cu 330 de milioane, Filestube la egalitate cu Rapidshare cu 280 de milioane de vizualizări. Pirate Bay se află pe locul 6 în acest clasament. Următoarele poziţii sunt ocupate de Fileserve cu 190 de milioane de vizualizări şi Hotfile cu 110 milioane, la egalitate cu Depositfiles.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lista celor mai populare 10 site-uri de file sharing de pe Internet a fost realizată cu ajutorul unor măsurători efectuate de Google, potrivit capital.ro.