Daniel Funeriu, despre ipocrizia cool de la Untold: „Gheboasă e Beethoven pe lângă alții"

Daniel Funeriu, despre ipocrizia cool de la Untold: „Gheboasă e Beethoven pe lângă alții" Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a criticat ipocrizia demonstrată de reacția opiniei publice în urma scandalului creat de trapperul Gheboasă la Untold.

Cel mai controversat moment al ediției din 2023 a festivalului Untold din Cluj-Napoca l- avut ca protagonist pe Gheboasă. Trapperul a cântat niște versuri cu caracter vădit obscen, dar și discriminatoriu la adresa rromilor, în fața a zeci de mii de tineri, mulți dintre ei minori.

Clipurile postate pe internet arată că fanii îi cunosc pe dinafară toate versurile, deși temele melodiilor sale îndeamnă la consum de droguri sau violențe.

Mai multe personalități publice au comentat mult discutatul moment, printre acestea numărându-se tenorul Cezar Ouatu sau sociologul Gelu Duminică. La rândul său, fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a ținut să dea replica după ce mii de tineri au fost filmați cântând cuvinte obscene la prestația lui Gheboasă de la Untold.

Ne puteți urmări și pe Google News

Abjectul face sute de milioane de dolari

În primul rând, a remarcat Funeriu, opinia publică s-a declarat oripilată de versurile obscene ale trapperului român, însă trece cu vederea faptul că pe scena internațională prestațiile sunt mult mai scandaloase, iar abjectul este ridicat la rang de artă fiindcă le aduce averi artiștilor rap și hip hop.

Sursa: Facebook/ Gheboasa

„Băi nene câtă ipocrizie! Ați avut nevoie de Gheboasă ca să vă oripilați de abjectul din jur?

Înseamnă că nu ați ascultat niciodată hip-hop, rap sau alte chestii care zgârie creierii. Versuri de 1000 de ori mai abjecte urlate din boxe fac sute de milioane de dolari. Băiatul ăla, Gheboasă, e Beethoven pe lângă alții - e adevărat, de limbă engleză- care câştigă premii şi sute de milioane.

Ah, şi încă o chestie: mult hulitele manele sunt de 10.000 de ori mai melodioase şi ascultabile decât porcăriile rap şi hip-hop", a scris fostul ministru al Educației.

„Tâmpiții lor nu sunt mai cool decât tâmpiții noştri

Totuși, a remarcat Funeriu, ipocrizia este valabilă și în cazul publicului de la Untold, care preia la repezeală tot ce vine din afară, oricât de discutabil ar fi, doar pentru că i se pare cool.

„Mă irită maxim când tot ce e românesc vă pute, dar ridicați în slăvi porcării şi tendințe doar pentru că vin de afară. Nimeni din lumea "bună" nu se revoltă la "instalațiile" fără noimă sau estetism (ultimele văzute: adidaşi rupți, sârme ruginite, schele cu plante aruncate acolo, fotografii cu oameni urâț1 în posturi indecente), că, nu-i aşa, e "artă urbană neînțeleasă de conservatori", dar ne astupăm urechile când unul zbiară chestii naşpa la marele festival.

Daniel Funeriu

Sursa: EVZ

Iubiți sau urâți ce vreți, dar nu mai fiți ipocriți. Că urlă în română sau engleză porcării e la fel de abject. Altfel spus tâmpiții lor nu sunt mai cool decât tâmpiții noştri.

PS: îi invit pe toți cei care vor să bage în şcoală "materii care plac copiilor" să consulte fetele şi băieții care țopăiau fericiți pe acele "versuri" asupra chestiilor pe care să le facă la ora de muzică. Să nu mai aibă, săracii, o şcoală despre muzica secolelor trecute, ci să fie în pas cu vremea, nu?", a conchis fostul ministru pe contul de Facebook.