Nu există în acest moment politicieni în România care să-şi dorească mai mult decât Victor Ponta şi Crin Antonescu ruperea USL. Alianţa a devenit un handicap pentru aspiraţiile politice ale ambilor lideri, însă niciunul nu doreşte să fie făcut responsabil de spulberarea unui proiect politic în care încă mai cred o mulţime de naivi.
Pentru Victor Ponta şi PSD, existenţa USL reprezintă un impediment major pentru a obţine Preşedinţia. Trebuie să-şi ţină cuvântul faţă de Crin Antonescu, în condiţiile în care social-democraţii au mai mult decât dublu faţă de liberali în intenţiile de vot, başca faptul că Victor Ponta conduce în toate sondajele privind alegerile prezidenţiale. Pe de altă parte, Crin Antonescu nu are nicio şansă de a se vedea preşedinte fără voturile celor de dreapta. Pe susţinerea partenerilor din USL nu se poate baza, mai degrabă ar vota pesediştii cu un Sorin Oprescu, în absenţa lui Ponta, decât să care găleţi cu zahăr şi ulei pe la ţară în beneficiul liderului PNL. Aşa că Antonescu este obligat să iasă din USL, să strice prietenia cu PSD şi să facă o opoziţie dură dacă doreşte să-şi atragă simpatia românilor de dreapta, cu precădere a fanilor lui Traian Băsescu. Iar el ştie foarte bine acest lucru, de unde şi cântecele de sirenă foarte recente. “Dacă vom continua acest lucru, să îl înjurăm de dimineaţa până seara pe Traian Basescu numai pentru că există şi dacă îi înjurăm pe susţinătorii lui numai pentru că există nu ajungem nicăieri. Eu cred că e nevoie de limpeziri”, spunea Antonescu duminică seara, o declaraţie prea puţin băgată în seamă. Şi atunci, dacă atât Antonescu cât şi Ponta vor să scape de USL, ce îi împiedică să rupă odată şandramaua? USL este văzut încă de mare parte din alegătorii alianţei ca un proiect viabil, menit să le aducă lapte şi miere la robinet sau prin şanţurile înnoroiate de la marginea uliţei. Lui Ponta şi Antonescu le-a ieşit atât de bine propaganda cu fericirea pe care o va aduce românilor împreunarea lor în USL încât acum nu mai ştiu cum să iasă basma curată din acest melanj. Niciunul dintre cei doi corifei ai USL nu riscă să fie perceput drept cel care a distrus alianţa, de aici şi baletul contorsionat al declaraţiilor şi acţiunilor politice din ultima vreme. Fiecare încearcă să depisteze şi să atace punctele slabe ale celuilalt, astfel încât să-i determine o reacţie violentă care să fie folosită ca pretext al ruperii. Cum însă niciunul nu-i venit de ieri cu pluta pe Dâmboviţa, asistăm la tot felul de scheme şi fandări artistice, una mai ageră şi mai dibace decât alta. Să înţepenească de invidie până şi prestidigitatorii de profesie. Atacă Crin cu neamţul Iohannis la baionetă, astfel încât să ofilească personalitatea supragonflată a dâmboviţeanului Ponta, răspunde premierul rapid cu un plagiat după USL, cu acest USD ce „îşi propune sa aibă 100% din mesajul, acţiunea şi obiectivele cu care ne-am prezentat în faţa oamenilor din 2011 încoace". Dans dement, în care cei doi parteneri se provoacă, se dau reciproc cu capul de mobile, însă niciunul nu-l lasă din braţe pe celălalt, fiecare aşteptând reacţia dură care să-l trântească la podea şi să obţină astfel dezaprobarea oripilată a publicului faţă de agresor. Cât va mai dura toată această alienaţie? Marţi seara, după negocieri eşuate cu PNL, Ponta nu a uitat să mai puncteze o dată. „Eu țin foarte mult la ideea de USL și sunt dispus să fac toate eforturile pentru ca guvernul să funcționeze bine și să avem o responsabilitate comună”. Ca să fie clar cam cine nu mai ţine la “ideea de USL”. Cert este că lucrurile se precipită. Vin alegerile europarlamentare iar Crin Antonescu are nevoie de combustibil pentru un scor care să nu-i dea bătăi de cap în interiorul partidului, dar şi să poziţioneze clar partidul pe noua direcţie în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Este de aşteptat ca obştescul sfârşit al USL să vină foarte repede, astfel încât să rămână măcar trei luni, până la alegerile din 25 mai, în care atât PNL cât şi PSD să-şi încălzească trupele şi să fixeze în percepţia publică noile orientări şi mai ales noii inamici. Cât despre despre sfintele moaşte ale USL, marea miză a bătăliei din aceste zile, acestea se vor ajunge la cine are cădelniţa mediatică mai mare. CITEŞTE ŞI ALTE OPINII DE ACELAŞI AUTOR:
- Românii preferă să nu le fie furat votul, în loc să aleagă între Arafat şi Opriş
- Delirul lui Victor Ponta are o explicaţie
- PSD ne-o spune în faţă: Dacă vreţi salarii şi pensii, lăsaţi-ne să furăm
- Manipulările primitive ale premierului Antena 3, Victor Ponta
- Basca lordului Valeriu Zgonea
- Pastorul diavolului, Gâdea, se pregăteşte de prezidenţiale
- În ţara minunilor PSD
- Cum am devenit trădător de patrie din cauza lui Bruce Lee