Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești, 1-0. Gazdele sunt pe loc de play-off. Oaspeții, la retrogradare
- Nicolae Comănescu
- 21 septembrie 2025, 19:28
Sursa foto: PixabayUnirea Slobozia s-a impus, azi, în confruntarea cu Petrolul Ploiești, de pe teren proprium, scor 1-0. Diferența a fost făcută în minutul 75 de Christ Afalna. Ialomițenii sunt pe poziția a 6-a, loc de play-off, cu un total de 17 puncte după 10 etape.
Victorie la limită pentru Unirea Slobozia în confruntarea cu Petrolul Ploiești
Petrolul este într-o situație dificilă, poziția a 14-a, cu 6 puncte. „Lupii” au fost conduşi de pe banca tehnică de interimarul Gheorghe Carmel Bărbulescu, după demiterea lui Liviu Ciobotariu.
AFC Unirea 04 Slobozia - FC Petrolul Ploieşti 1-0 (0-0), Arena 1 - Clinceni A marcat: Christ Afalna (75). Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Adrian Vornicu (Iaşi); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi) Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru) - LPD.

sursa: Facebook
Petrolul s-a bazat pe un antrenor de ocazie
Antrenorul interimar al oaspeților a recunoscut că oamenilor săi nu le-a ieșit mai nimic și au bifat un nou eșec.
„Încă o înfrângere. Nu am reușit să facem ce ne-am propus. Timpul a fost scurt să încercăm să schimbăm mentalitatea. Jucătorii sunt prea temători, greșesc și de aici marcăm foarte puțin.
Azi am avut mai multe încercări. Am văzut că e o problemă aici. E mult pentru o echipă de talia Petrolului (n.r. - șase înfrângeri în SuperLiga)”, a spus Gheorghe Bărbulescu la Digi Sport.
Nu a cunoscut tot lotul
Antrenorul de ocazie al Petorlului nu a avut timp să cunoască foarte bine întreg lotul de jucători, unul foarte numeros.
„E un moment greu. Avem un lot de peste 30 de jucători, e greu să-i citești pe toți. Terbuie timp și cred că timpul le va rezolva pe toate.
Eu sunt în cadrul clubului, gestionez echipa a doua. Este un moment de cumpănă. Am venit să dau o mână de ajutor. Mai multe nu știu. Sunt câțiva jucători care au venit și sunt în urmă cu pregătirea”, a mai spus Bărbulescu.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.