Unde găsiţi pastile la preţuri minime

Unde găsiţi pastile la preţuri minime

Dacă vizitaţi site-urile farmaciilor şi faceţi o comparaţie între preţurile practicate de acestea la diferite medicamente, puteţi avea surpriza să găsiţi diferenţe majore între ele.

La produsele care se dau fără reţetă, gen nurofen sau paracetamol, diferenţele sunt de la 1 leu la 3 lei, însă pentru un vaccin care se face copiilor în primii ani de viaţă, gen Infarix Hexa, dife renţa poate fi şi de 50 de lei între farmacii.

Adaos de 20% în farmacii pentru compensatele ieftine

Legea spune că la medicamentele care se eliberează pe bază de reţetă, farmaciştii au voie să pună adaosuri în funcţie de preţul iniţial al medicamentelor.

Astfel, pentru cele ieftine, adaosul poate fi de până la 20%, iar la cele scumpe, care depăşesc 1.000 de lei, preţul adăugat este de 30 de lei.

"În ceea ce priveşte OTC-urile (n.r. - pastile care se dau fără reţetă), în aceste momente de criză, când nu sunt bani, farmaciile nu au un adaos mai mare de 20%, chiar dacă în acest caz adaosul nu este impus de minister. Farmaciştii ştiu că oamenii nu mai au bani şi uneori nu mai ajung nici la 20%, deşi ei nu şi-au mai primit banii din luna octombrie, iar distribuitorii nu mai livrează medicamente pentru că nu şi-au primit banii", vin explicaţiile Clarei Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor.

Condiţiile dificile de pe piaţă, cauzate de întârzierile la plata compensatelor, adaugă ea, fac ca până la 40% din farmacii să fie în stare de insolvenţă sau lichidare.

DIFERENŢE SUBSTANŢIALE

Acelaşi medicament, preţuri diferite în funcţie de farmacie

PREVIZIUNI

Ce medicamente vor fi mai accesibile

Din simulările făcute de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, pentru circa două treimi din medicamentele incluse pe lista A de compensare şi o treime din cele incluse pe lista B de compensare, pacienţii vor plăti mai puţin sau deloc din buzunarul propriu, după 1 iulie.

De exemplu, pentru medicamente cunoscute, de genul Nebivol, Vivace, Amoxacilină, Ranitidină, Oxacilină, Epicef, Zeplan, Impamid, Moduxin, Cuminol, Amoxicilină Forte, Opsamox, Amoksiklav, Trimetazidină LPH, Indapamid LPH, Enalapril LPH, Trombex, Simvacard, Diurex, Pentoxi Retard, Metoprolol, bolnavii vor plăti mai puţini bani, iar în anumite cazuri medicamentele vor fi gratuite.

700 de medicamentevor fi eliberate gratuit în noul sistem de compensare, care intră în vigoare de la 1 iulie, iar pentru alte 900 va scădea coplata din partea bolnavului

Ne puteți urmări și pe Google News