În timp ce majoritatea celor adunaţi, joi seară, la Arenele Romane din Bucureşti au preferat berea şi conversaţiile, un singur fan a urmărit-o pe cântăreaţa irlandeză sorbindu-i cuvintele, dansând şi îngenunchind din când în când.
Pe o vreme nu tocmai prietenoasă, cu nori cenuşii, praf ridicat în aer de rafalele de vânt şi câteva picături de ploaie, puţin peste 1000 de oameni s-au adunat, joi seară, la Arenele Romane din Bucureşti, ca s-o asculte într-o reprezentaţie live, pe cântăreaţa irlandeză cu înfăţişare androgină, Sinead O’Connor.
Înarmaţi cu umbrele şi pelerine de ploaie, tineri şi vârstnici îşi căutau, cu aproape o oră înainte de începerea concertului, un loc mai bun, fie mai aproape de scenă, fie mai ferit din calea ploii, la adăpostul coloanelor Arenelor.
Cele mai căutate locuri au fost scaunele special amenajate în faţa scenei, în timp ce „tribunele” au rămas goale, ocupate ici-colo, doar de grupuri de tineri sau de perechi de îndrăgostiţi. În timpul unui continuu dute-vino colorat, cu o coadă considerabilă la buticurile special amenajate pentru băuturi răcoritoare şi bere, Sinead (42 de ani) şi-a făcut apariţia pe scenă, desculţă, îmbrăcată în blugi trei sferturi şi într-o bluză albastră cu imprimeuri roşii.
O Sinead mai îmbătrânită decât cea care cânta la începutul anilor ’90 „Nothing Compares 2 U”, dar cu aceeaşi tunsoare zero, a promis audienţei un concert „care până la sfârşitul serii vă va trimite într-un somn liniştit”.
Bere şi conversaţii în grup
Încă de la prima piesă „The Emperor’s New Clothes”, mulţi dintre fani s-au ridicat de pe scaune şi s-au aşezat în faţa scenei, pentru a fi mai aproape de artistă. La sfârşitul fiecărei melodii, printre care s-au numărat şi „I Am Stretched On Your Grave”, „You Made Me A Thief Of Your Heart”, „The Lamb's Book of Life” sau „Doesn't Belong to Me”, cântăreaţa mulţumea scurt publicului şi, după ce îşi schimba chitara, începea să cânte următoarea piesă.
Dacă Sinead O’Connor mărturisea la începutul anului, pe site-ul personal, că aşteaptă cu bucurie concertele live şi că adoră să simtă reacţiile publicului, nu toţi dintre cei prezenţi la spectacol au fost atenţi pe deplin la reprezentaţia artistei. Tineri adunaţi în grupuri de câte două-trei persoane discutau cu câte un pahar de bere în mână, în timp ce alţii aşteptau la coadă să îşi cumpere ceva de băut de la buticurile special amenajate.
Nu erau puţini nici cei care priveau în jurul lor ca să surprindă reacţiile celor de lângă ei pe parcursul concertului. Câteva cupluri mai în vârstă, dar şi grupuri de prietene trecute de 50 de ani priveau nostalgic spre scenă, unde idolul tinereţii lor îşi cânta muzica.
Publicul a plecat la bis
Poate singurul fan adevărat al cântăreţei şi-a atras toate privirile asupra lui dansând şi cântând cu Sinead fiecare melodie. Aflat în apropierea scenei bărbatului nu-i păsa de cei din jurul lui, dădea din mâini pe ritmurile cântecelor, aprindea bricheta când Sinead interpreta o melodie mai lentă şi chiar s-a aşezat în genunchi la sfârşitul concertului, în semn de recunoştinţă.
Primele acorduri ale celebrei piese „Nothing Compares 2 U” a smuls aplauze şi fluierături din partea publicului, însă imediat după terminarea melodiei, mulţi dintre cei prezenţi se îndreptau spre ieşire. Piesa „Last Day of our Acquaintance” a însemnat şi sfârşitul concertului, care s-a terminat la fel de brusc cum a şi început. După câteva minute de aplauze, Sinead şi cei doi colegi de scenă au reapărut în faţa publicului pentru un bis, însă o parte dintre cei prezenţi deja se grăbeau să plece.