Va prezentam continuarea aventurilor lui Bogdan Stadniciuc, românul care bate la pas America Centrală.

Am lăsat vulcanul Poas în urmă, nu înainte de a-i da un ocol pe marginea craterului. Am pornit într-un marş de trei ore către cascada LaPaz. Ne-am oprit o singură dată, preţ câteva minute, pentru cafea şi mic dejun în satul Poasito.

De-a lungul drumului am întâlnit localnici care vindeau ananas proaspăt cules. Inutil să vă spun că gustul ananasului de-abia luat din copac nu are nimic în comun cu cel de la magazin. Este cu mult mai dulce şi mai aromat, ca să nu mai spun că la 3 ananaşi pentru un dolar şi preţul este foarte bun.

Drumul ne-a dus spre baza unei cascade absolut încântătoare. Nu am rezistat doar să o privesc, ci am trecut în pas de plimbare pe sub pânza de apă. Am mai zăbovit să privim păsările exotice şi vegetaţia luxuriantă.

Iată-mă la sfârşitul celei de a doua zi a aventurii mele costaricane. Trag o linie şi adun lucrurile pe care le-am învăţat până acum. Am învăţat că, la un astfel de drum, trebuie să ai o minte deschisă. Dacă eşti sociabil şi interacţionezi cu cei care îţi ies în cale, dai peste oportunităţi pe care nici nu ţi le-ai fi putut imagina.

Alt lucru pe care l-am realizat este că am împachetat prea multe lucruri şi că cele mai multe dintre ele vor rămâne aici, în Alajuela atunci când voi porni către coasta Pacificului. Îmi dau seama că nu voi avea nevoie de mai mult decât de un rucsac şi câteva schimburi de haine. Din păcate asta va însemna că voi renunţa, cel puţin pentru câteva zile, dacă nu de tot, şi la laptop, dar, din câte am înţeles, locurile pe unde voi trece sunt conectate le Internet, aşa că o să găsesc eu vreun Internet Cafe ca să pot ţine jurnalul la zi.

Mai am doar o zi de stat în Alajuela, iar Carlos se ocupă să-mi facă aranjamentele de cazare la un fel de han pe ţărmul Pacificului, undeva în sud, la graniţa cu Panama.

În aşteptarea neprevăzutului Îmi fac planul să petrec vreo două săptămâni pe plajele coastei de vest. După care, la inspiraţie. Cine ştie unde o să ajung? Poate o să mă întorc aici, în Alajuela, apoi o să mă îndrept către est, spre Caraibe. Poate o să trec graniţa în Panama ca să vizitez Boca del Toro, un grup de insule recomandat de cei care au trecut pe aici înaintea mea ca fiind o bucăţică de paradis.

Având încă o zi de petrecut în zonă, m-am urcat în autobuzul de San Jose. Pentru mai puţin de un dolar, un autobuz obosit m-a dus cei 25 de kilometri până în capitală.

M-am aşteptat să găsesc în San Jose o atmosferă specifică oraşelor mari din America Latină. Spre dezamăgirea mea, capitala Costa Ricăi este mai degrabă un orăşel patriarhal, fără nimic din ritmul trepidant al suratelor sale. În aproape două ore văzusem tot ce era de văzut în zona pietonală a centrului, câteva biserici şi teatrul naţional.

M-am întors la Alajuela convins că San Jose nu va reprezenta, cel puţin pentru mine, altceva decât un foarte convenabil nod de transport.

La cină am confirmat cu Carlos rezervarea pentru Hotelul Costa Linda, de lângă Parcul Naţional Manuel Antonio, iar a doua zi, dis-de-dimineaţă, doar cu rucsacul în spate, aşteptam autobuzul către Pacific.

Am realizat, vâzând autobuzele venind şi plecând, că nu ştiu care dintre ele merge către orăşelul destinaţiei mele, Quepos. Aveam să aflu curând că niciunul. Trebuia să merg pâna la Autostrada PanAmericana, iar acolo urma să fac un fel de autostop ca să opresc autobuzul de Quepos. Noţiunea de staţie nu există pe PanAmericana.

Despre românul aventurier Mă numesc Bogdan Stadniciuc, m-am născut la Bucureşti şi am trăit în România până în 1993. De-a lungul întregii mele copilării, am călătorit prin toată ţara cu părinţii şi bunicii mei. Cred că aşa am ajuns să iubesc aventura drumurilor. În 1993 ne-am stabilit în Canada. Am intrat în rutina şcolii, liceul şi universitatea legându-mă de casă pentru mulţi ani. Absolvirea cursurilor mi-a oferit prilejul primei călătorii cu rucsacul în spate. În 3 luni am străbătut aproape întreaga Europă.

Următorii şase ani i-am petrecut lucrând în domeniul financiar fără ca dorinţa de a călători să mă părăsească vreo clipă. Şi când vorbesc despre călătorii, nu mă gândesc la ieşiri de o săptămână într-o staţiune all-inclusive.

Într-un final, am decis să sacrific puţin din existenţa mea personală şi profesională pentru a porni în căutarea lui „Pura Vida!”.

Citeşte mai multe despre călătoria lui Bogdan:

Episodul I - "Am renunţat la confortul unei slujbe de birou pentru a străbate America Centrală cu rucsacul în spate." Episodul II- "Vecinii norvegieni jefuiţi sub ameninţarea pistolului. Prieteniile se leagă spontan. Pe buza craterului unui vulcan adolescent."

Articol prezentat in colaborare cu Ziarul Acasa, din Toronto

(11.24)