La împlinirea a 30 de ani de carieră, trupa-simbol a rockului românesc a lansat dublul disc „Cei ce vor fi“.
Iris, cândva un simbol al libertăţii, acum - „una dintre cele mai frumoase poveşti ale muzicii româneşti“, intră în cel de-al 30-lea an de carieră, aniversat cu un album nou, dublul disc „Cei ce vor fi“, lansat marţi, la Bucureşti, şi cu un concert-eveniment, care va avea loc, vineri seară, pe Aeroportul Băneasa. „O serie de stări“ în 140 de minute de muzică „Nu degeaba au trecut atâţia ani peste Iris. Acest album, al 14-lea din cariera trupei, este o analiză introspectivă a experienţei artistice de 30 de ani a grupului“, a declarat Mike Godoroja, producătorul acestui album şi colaborator de zece ani al trupei. Dublul album „Cei ce vor fi“ este un poem rock compus din şase părţi, care cuprinde 26 de piese, în total 140 de minute de muzică.
„Un albumconcept, care nu urmăreşte firul unei povestioare, aşa cum se întâmplă în cazul operelor rock, ci recompune o serie de stări prin care trupa a trecut de-a lungul timpului“, explică Mike Godoroja. Pentru realizarea acestui nou material discografic, Iris a colaborat cu „o serie de prieteni“, aleşi dintre cei care „ies din rând“ în acest moment în muzica românească, „dar în mod subiectiv, fără a răspunde unor criterii istorice sau afective ale trupei“, aşa cum au precizat reprezentanţii casei de discuri. Printre aceştia, mai vechea colaboratoare Felicia Filip, în premieră Adrian Pleşca „Artanu’“ şi Tudor Chirilă, alături de Mike Godoroja, Paula Seling, Adrian Despot, Nicu Covaci, Vlad Miriţă, solistul folk Florin Chilian, Nuţu Olteanu, Abis, Voodoo, Cezar Popescu, Trooper, Corul Accustic şi Maia Morgenstern. Pentru album au fost folosite şi înregistrări mai vechi ale altui colaborator constant al Irişilor, regretatul actor Adrian Pintea. „Fiecare dintre aceşti invitaţi interpretează un anumit rol.
Toate sunt compoziţiile noastre, mulate însă pe personalitatea fiecăruia dintre ei. Am încercat să păstrăm maniera lor de interpretare, grefată însă pe stilul Iris“, explică Boro. „Nu cred că greşesc dacă spun că este albumul anului, este un album complet, un must-have al sezonului“, spune Cătălin Muraru, director al casei de discuri Roton. „Ieşit din tiparele clasice“ „Este primul album Iris de tip eseu: iese din standardul clasic care înşira o serie de piese aparent fără legătură una cu cealaltă. În acest caz, piesele urmează o ţesătură de idei şi sunt legate între ele prin pasaje recitative asigurate fie de Maia Morgenstern, fie din înregistrările vechi ale regretatului Adrian Pintea. Nu este un Iris mai complicat decât altele, ci doar unul care urmăreşte o idee. Am legat titlul de piesa «Cei ce vor fi», care a apărut pe primul lor album de vinil. Este cel mai frumos titlu de pe primul album Iris, este piesa care-mi place cel mai mult din repertoriul clasic al trupei, are un text splendid - scris de poetul Mircea Dinescu şi, în plus, mesajul este exact cel pe care îl transmitem acum, adică dinspre trecut spre viitor. Nu este un album de închidere de drum, ci este unul care deschide noi orizonturi pentru Iris“, spune Godoroja. Repetiţiile pentru acest album au început în luna ianuarie şi înregistrările au fost făcute în două studiori, la Viţa de Vie şi la Sfera. „Am muncit mult la ce ne-am înhămat, sperăm să vă placă şi sperăm să vă placă şi ce va fi pe Aeroportul Băneasa“, a menţionat şi Cristi Minculescu, vocalul trupei. Albumul va fi promovat şi printr-un turneu în ţară, care va trece, între 12 şi 18 noiembrie, prin Iaşi, Timi- şoara, Cluj, Sibiu şi Ploieşti. CONCERT Cântă de ziua lor Vineri seară, Iris va sărbători cei 30 de ani de activitate şi pe scenă, într-un concert-eveniment care promite trei ore de muzică, în cursul cărora îi vom vedea alături de trupă şi pe cei 17 artişti care au colaborat pentru realizarea noului album. Organizatorii aşteaptă la eveniment peste 15.000 de spectatori, mai mulţi decât au fost la concertul aniversar Iris 25 de ani. Preţurile biletelor la concert sunt de 25 de lei (acces general) şi 75 de lei (în zona VIP). Intrarea spre scenă se face din DN 1, iar accesul va fi permis începând de la ora 15.00. Concertul începe la ora 19.30.